Sistem UNIX pentru susținerea examenului digital, la UMFST Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 517 Vizualizări

Sistem UNIX pentru susținerea examenului digital, la UMFST Târgu Mureș

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat în timpul prezentării raportului său că a fost implementat sistemul de examinare UNIX pentru susţinerea examenului digital astfel încât să permită rularea simultană a 463 de staţii de lucru virtuale.
„Sistemul a fost dimensionat astfel încât să permită rularea simultană a 463 de staţii de lucru virtuale, având atât componente hardware, cât şi software. Pentru implementarea acestei soluţii, reţeaua din centrul de testare a trebuit reconfigurată şi securizată astfel încât să facă faţă acestor cerinţe (…) Echipamentele de reţea şi serverele au fost adaptate astfel încât să facă faţă cerinţelor din timpul examenului şi cerinţelor pentru realizarea programărilor online (…). Pentru a satisface cerinţele mari de viteză, a fost încorporat un Storage Area Network (SAN) şi s-a dezvoltat o infrastructură de reţea de mare viteză în Data Center”, a arătat dr. Leonard Azamfirei, în cadrul raportului.
Potrivit raportului rectorului, clusterul VDI este format din cinci servere fizice, care găzduiesc staţiile de lucru virtuale pe care studenţii dau examenele, iar sistemul este gândit în aşa fel, încât dacă unul din servere ar deveni nefuncţional, cele 463 de staţii de lucru vor continua să funcţioneze.
În luna februarie, UMFST anunţa că peste 3.500 de studenţi la Medicină au susţinut examenele teoretice din ultima sesiune după o nouă metodă implementată în cadrul strategiei de dezvoltare Smart University, examenul digital.
Examenul digital urmează să se aplice în viitoarele sesiuni la toate programele de studii.
„Această metodă face posibilă utilizarea unor baze mari de date din care se selectează aleator întrebările, permite studenţilor aflarea instantanee a punctajului la încheierea examenului şi previne orice risc de fraudă pe perioada acestuia. Examenul digital se va generaliza în sesiunile următoare la toate programele de studii din Universitate, în acord cu specificul fiecăruia. Succesul acestei metode moderne se datorează implicării personalului didactic şi tehnic din universitate, dar şi sprijinului acordat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi’, a precizat rectorul Leonard Azamfirei. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE