Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, concert la Viena Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 193 Vizualizări

Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş, concert la Viena

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, susţine că proiectul de diplomaţie publică şi culturală al Filarmonicii din Târgu Mureş, în cadrul căruia Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş va concerta, în data de 8 noiembrie 2024, la Viena, în Sala de Aur din cadrul MusikVerein, depăşeşte cu mult graniţele Uniunii Europene.
Declaraţia a fost făcută joi, la conferinţa de presă de la sediul Ambasadei României în Austria, la care au participat organizatorii şi partenerii instituţionali ai proiectului, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Iunona, organizator al evenimentului, remis către www.agerpres.ro.
”Cu această ocazie, ambasadorul României în Republica Austria, Excelenţa Sa Emil Hurezeanu a evidenţiat dimensiunea interculturală a acestui proiect de diplomaţie publică şi culturală care depăşeşte cu mult graniţele Uniunii Europene. Concertul reuneşte pe de-o parte lucrări ale celor doi compozitori şi prieteni născuţi pe teritoriul României – George Enescu şi Béla Bartók – dar poartă amprenta dirijorului argentinian, prin compoziţiile lui Astor Piazzolla”, se arată în comunicatul de presă al Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Iunona.
Excelenţa Sa Emil Hurezeanu a precizat, potrivit sursei citate, că proiectul Filarmonicii de Stat Târgu Mureş este un exemplu viu al integrităţii culturii, într-o Europă aflată în continuă schimbare.
”Se spune că, la sfârşit de secol XIX, început de secol XX, Austria, şi Viena în special, a fost un laborator al modernităţii. Nu exagerez însă când spun că România a fost – cu mult înainte de aderarea la Uniunea Europeană în 2007 – o Europă avant la lettre”, a subliniat ambasadorul Emil Hurezeanu.
Partenerii instituţionali ai proiectului sunt Ambasada României în Republica Austria, Institutul Cultural Român de la Viena şi Consiliul Judeţean Mureş.
”Am ales pentru program George Enescu şi Bartok Bela. Ambii compozitori au legături profesionale cu oraşul de unde provine Orchestra, Târgu Mureş, şi cu Viena, dar reprezintă, în acelaşi timp, un exemplu de colaborare şi prietenie care s-a întins de-a lungul carierei lor. Ambii au promovat România muzicală şi au reuşit să transmită acest mesaj pe mai toate scenele mari ale lumii. Lucrările semnate de Astor Piazzolla sunt reorchestrate de dirijorul Pablo Boggiano şi vin să completeze un program absolut spectaculos”, a declarat Ovidiu Maior, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Iunona.
La conferinţa de presă organizată la Viena a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc.
”Celebra Filarmonică din Târgu Mureş este şi va fi şi în continuare un brand al judeţului Mureş, contribuind efectiv la întreţinerea şi consolidarea vieţii artistice a judeţului. Proiectele Filarmonicii contribuie considerabil la întărirea politicii culturale, la promovarea vieţii muzicale, artistice şi turistice ale judeţului Mureş. Sunt mândru ca Filarmonica poate debuta aici, la Viena, în oraşul muzicii clasice. Să fie începutul unei aventuri minunate, care îmbogăţeşte viaţa şi cultura noastră”, a afirmat Peter Ferenc, potrivit comunicatului de presă.
La conferinţa de presă de la sediul Ambasadei României în Republica Austria au mai fost prezenţi managerul Filarmonicii Târgu Mureş, Gyorgi Levente, dirijorul Pablo Boggiano şi vicepreşedintele Asociaţiei Iunona, Mihail Poruţiu.
”În seara aceleiaşi zile, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena a fost organizat un concert la care au participat patru muzicieni ai Filaromonicii, care au interpretat lucrări ale compozitorilor George Enescu, Bela Bartok si Astor Piazzolla”, se precizează în comunicat.
Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş va concerta, în data de 8 noiembrie 2024, la Viena, în Sala de Aur din cadrul MusikVerein, fiind primul concert din cadrul unui turneu internaţional care va cuprinde şi alte capitale europene.
Pentru acest concert, 80 de artişti şi personal tehnic vor face deplasarea la Viena, în perioada 7 – 9 noiembrie 2024. Programul concertului cuprinde lucrări de George Enescu, Bela Bartok şi Astor Piazzolla, iar dirijor este Pablo Boggiano.
”De origine argentiniană, Pablo Boggiano colaborează de aproape 20 de ani cu Orchestra din Târgu Mureş pentru diferite evenimente. Din 2019, este dirijorul evenimentului Balul Palatului Târgu Mureş, bal în stil vienez. Pablo Boggiano a studiat arta dirijatului la Conservatorul Naţional ‘Lopez Buchado’ cu Maestrul Mario Benzecry şi la Universitatea Catolică din Argentina. În Austria a realizat prezentarea mondială a Operei-Tango cu ‘Maria de Buenos Aires’ de Astor Piazzolla şi Mateo de Martin Palmeri, în 2015, 2017 şi 2019 (în Italia). În iunie 2013 a debutat cu ‘Royal Philharmonic Orchestra’ din Londra în ‘Cadogan Hall’. În stagiunea 2018-2019 a lucrat cu ‘Tonkünstler-Orhestre’, ‘Wiener Musikverein’ şi ‘Sankt Pölten’. În februarie 2022 a fost în turneu cu ‘Wiener Concert Verein’ (membri ai Wiener Symphoniker), în Italia, Franţa, Germania, Turcia şi Austria, cu un concert la Musikverein. A fost invitat de maestrul Gustavo Dudamel să lucreze cu Simon Bolivar Orchestrain Venezuela”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei Iunona.
Organizatorii susţin că evenimentul din capitala Austriei se adresează în primul rând publicului austriac, care va avea astfel posibilitatea să cunoască într-un mod mai aparte România, prin intermediul unui eveniment cultural important. Un demers cultural-diplomatic ce prilejuieşte prezenţa unei Filarmonici din România pe harta marilor scene internaţionale.
”Situat în inima Transilvaniei, oraşul Târgu Mureş este astăzi un important centru social, economic, artistic şi academic al ţării. Aici îşi desfăşoară activitatea, din 1950, Filarmonica de Stat. Spaţiul transilvănean, multietnic, multicultural şi multireligios a fost întotdeauna atractiv pentru personalităţi de valoare din toate domeniile vieţii spirituale, inclusiv artişti de renume care şi-au dedicat o mare parte a timpului delectării prin arta lor a iubitorilor de frumos de aici. Nu e de mirare că muzicieni de talie mondială precum Pablo Casals, George Enescu, Bartók Béla, Jan Kubelik, Dohnányi Ernő, Carlo Zecchi erau doritori să revină mereu la Târgu Mureş”, se mai arată în comunicatul de presă semnat de preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Iunona, Ovidiu Maior.
(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE