FOTOREPORTAJ – „Animalele la sfat”, concurs printre copiii din județul Mureș Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 305 Vizualizări

FOTOREPORTAJ – „Animalele la sfat”, concurs printre copiii din județul Mureș

Grădinița „Paradisul Copilăriei”, structură a Liceului Tehnologic „Electromureș” Târgu Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, proiect finanțat de Primăria municipiului Târgu Mureș, a organizat Concursul Județean „Animalele la Sfat – animale domestice, sălbatice și ocrotite prin lege”, din cadrul Proiectului Judeean „În lumea minunată a animalelor” la care s-au înscris nu mai puțin de 40 de copii, dintre care au participat un număr de 29 de preșcolari de la mai multe unități de învățământ preșcolar din județul Mureș.

Fiecare unitate de învățământ preșcolar a putut participa cu un număr maxim de doi preșcolari, proba din cadrul concursului fiind individuală. Fiecare concurent, costumat într-un animăluț la alegere, s-a prezentat în fața juriului și a celor prezenți în sală în postura personajului pe care îl reprezintă, toate acestea prin intermediul unei poezii, unui cântec, al unui dans sau interpretarea unei scenete.

Coordonatorul principal al concursului a fost prof. Dorina Pop, membrii comisiei de coordonare fiind inspector pentru educație timpurie, prof. Maria Ramona Gros, directorul Liceului Tehnologic „Electromureș” prof. Ing. Ionuț Ciprian Cozma, director adjunct prof. Selyem Zoltan, prof. Angela Domnica Cătană, prof. Adriana Mihaela Onac, prof. Claudia Elena Pavel, prof. Andreea Pasc.

Este cea de-a 8-a ediție a Concursului Județean „Animalele la Sfat” pe care o organizăm alături de educatoarele din întreg județul Mureș, cu ajutorul Primăria municipiului Târgu Mureș. Avem bucuria de a urmării astăzi peste 25 de copii înscriși și le urăm mult mult succes și ținem să îi anunțăm că avem și câteva surprize la finalul competiție. Vă dorim mult succes și sperăm să vă bucurați de această zi”, au fost cuvintele rostite de directorul Liceului Tehnologic „Electromureș” prof. ing. Ionuț Ciprian Cozma.

Directorul Liceului Tehnologic „Electromureș” Ionuț Cozma & coordonator prof. Dorina Pop

Nu pot decât să vă mulțumesc că sunteți astăzi alături de noi și că ne ajutați să facem ca acest concurs să fie memorabil și vă urez mult, mult succez. Înainte să începem doresc să vă prezint pe acei oameni care vor fi foarte atenți la voi și la felul în care vă prezentați pe scenă, iar la finalul concursul toți veți primi, așa cum spunea și domnul director, surpize. Însă, pentru că orice concurs trebuie să aibă un juriu, noi avem alături de noi doamne eductoare. Așadar, juriul de astăzi este format din doamna profesor Ioana Vultur, doamna profesor Kinga Botezan și doamna profesor Emilia Zvâncă”, a continuat principalul coordonator al evenimentului, prof. Dorina Pop.

Juriu concursului

După ce pe scenă și-a făcut apariția și un personaj din desenele animate „Patrula cățelușilor”, care a fost și ajutorul de nădejde al copiilor, dar și un prezentator excelent, cei mici au fost chemați pe rând în fața juriului pentru a-și prezenta momentul. Printre animăluțele care și-au făcut loc în povestea copilașilor s-au regăsit vulpițe, albinuțe, urși, lupi, iepurași, pisicuțe, fluturași și multe alte animale culese din povești închipuite.

Participanții au prezentat pe scena colorat amenajată poezii, cântece, scenete și chiar și dansuri, încercând să-și pună în evidență cât de bine au putut animăluțele pe care le-au reprezentat. Sprijin de nădejde le-au fost, la tot pasul, educatoarele și părinții, care nu s-au clintit pe tot parcursul numărului, tocmai pentru a nu pierde nicio secundă din micul spectacol creat de odraslele lor.

La finalul prezentărilor, juriul a deliberat cu greu câștigătorii, căci toți s-au ridicat la înălțimea așteptărilor lor. Astfel, premiile au constat în ghiozdane, enciclopedii și medalii inscripționate, toți concurenții fiind răsplătiți pentru originalitatea, acuratețea exprimării, sițul artistic, costumație și, nu în ultimul rând, zâmbete și bună dispoziție.

Text&foto: Lorena PINTILIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE