Ziua ”Sfinților Constantin și Elena”, începutul verii în calendarul popular Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 837 Vizualizări

Ziua ”Sfinților Constantin și Elena”, începutul verii în calendarul popular

Ziua ”Sfinților Constantin și Elena” sărbătorită la 21 mai, numită și ”cap de vară”, anunță începutul unui nou timp al verii în calendarul popular și deschiderea unui nou sezon de lucrări agricole și activității legate în principal de munca câmpului.

 Ca reper al unui nou început, timpul nou este prevestit de semne și însoțit de credințe magico -religioase menite să asigure prosperitatea și echilibrul în lumea satului. Sunt respectate mai multe prescripții și interdicții pentru dezvoltarea culturilor și este prevestit mersul vremii. Tradiția spune că în această zi păsările își învață puii să zboare, și nu e bine să se lucreze, până la această dată se fac ultimele semănături ale unor cereale precum porumbul, ovăzul și meiul.

La poalele munților Călimani și Gurghiu, în vatra satelor precum Răstolița sau Idicel Pădure are loc urcatul oilor la munte când se face ”sfeștania” oilor, a ciobanilor de către preot și ”măsura” laptelui precum și ”tușinatul” oilor , o sărbătoare pastorală care se încheie cu o masă câmpenească, cu darul ciobanilor care consta în caș , urdă, jintiță, balmoș etc., și alte produse obținute în acea zi la stână. Semnificația religioasă a sărbătorii este legată de taina Sfintei Cruci, această zi a rămas în memoria creștinismului, ca una din cele mai importante și edificatoare pentru instituirea creștinismului ca religie oficială. Constantin cel Mare, împărat al Romei încredințat de biruința sa prin simbolismul crucii, a dat în anul 313 o hotărâre prin care a oprit prigoana împotriva creștinilor promovând libertatea credinței – Decretul de la Milan. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cinstiți și numiți ”Sfinți întocmai ca Apostolii împărați” pentru viața duhovnicească, pentru punerea în legislație a moralei creștine și obținerea libertății Bisericii și învățăturii ortodoxe

Roxana Maria Man, manager Muzeul Etnografic ”Anton Badea” Reghin

Fotografii din arhiva muzeulreghin.ro, reprezentând  măsura laptelui, 1969 pe Valea Mureșului Superior

Icoană pe sticlă cu  Sfinții Constantin și Elena, 1071  din Deag, Iernut Mureș,  patrimoniul Muzeului Etnografic Reghin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE