Razie în piaţa din Reghin. Peste o tonă de carne, confiscată! Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 120 Vizualizări

Razie în piaţa din Reghin. Peste o tonă de carne, confiscată!

Poliţiştii mureşeni au confiscat 1.400 de kilograme de carne de porc şi alte produse de la comercianţii din Piaţa Agroalimentară din municipiul Reghin, care nu au putut prezenta documente de provenienţă a mărfii, informează Agerpres. „În urma controalelor au fost constatate patru infracţiuni – două de evaziune fiscală şi două la Legea 84/1998 privind punerea în circulaţie a mărfii contrafăcute şi au fost aplicate 26 de contravenţii pentru încălcări ale prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare de peste 12.000 de lei. Poliţiştii au confiscat produse din carne – 50 de kilograme de pastă de mici, peste 1.400 de kilograme de carne de porc, produse lactate în valoare de peste 1.200 de lei şi produse de panificaţie de peste 800 de lei. De asemenea, au ridicat în vederea confiscării 400 de kilograme de lână, îmbrăcăminte şi parfumuri în valoare de 3.400 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE