Colegiul Farmaciștilor, despre interzicerea publicității la medicamente
16 decembrie 2015Colegiul Farmaciștilor din România apreciază ca fiind mai mult decât binevenite noile reglementări privind interzicerea publicității la medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală dar și interzicerea publicității făcute în beneficiul furnizorilor de servicii farmaceutice, în condițiile în care în ultimii ani, populația a fost supusă unei presiuni permanente în direcția automedicației și promovării agresive a aspectelor comerciale legate de medicament.
„Acestea clarifică faptul că publicitatea directă sau mascată la medicamentele cu prescripție este cu desăvârșire interzisă, iar cea a furnizorilor de medicamente este restricționată semnificativ. În ultimii ani, populația a fost supusă unei presiuni permanente în direcția automedicației și promovării agresive a aspectelor comerciale legate de medicament. Avem aici în vedere, în special, importanța prețului în detrimentul informării corecte cu privire la aspecte esențiale legate de medicament și efectele sale. În concluzie, legea care urmează a fi promulgată de Președintele României este binevenită, fiind în interesul exclusiv al pacienţilor, pentru o utilizare judicioasă a medicamentelor și a resurselor din sistemul de sănătate, pentru creşterea calităţii serviciilor profesionale ale medicului și farmacistului, concurența urmând să fie bazată, în principal, pe criterii profesionale și nu pe criterii comerciale”, se transmite într-un comunicat de presă.
Lasă un comentariu