Forţa economică a femeilor, la Promenada Mall Business
  • admin
  • 0 comentarii
  • 189 Vizualizări

Forţa economică a femeilor, la Promenada Mall

DSC_5695[1]Promenada Mall a fost miercuri, 20 aprilie gazda lansării celui mai nou volum coordonat de Andreea Paul, Forţa economică a femeilor, apărut la Editura Polirom. Ce forţă economică a căpătat antreprenoriatul feminin? Cine sînt reprezentantele sale? Cum au reuşit într-o competiţie feroce a mediului de afaceri? Iată cîteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă acest volum, o continuare firească a celui apărut în urmă cu cinci ani, în care era pusă în discuţie forţa politică a femeilor. De data aceasta au fost invitate să dea o parte din răspunsuri, dar şi să împărtăşească cititorilor din experienţa lor unele dintre cele mai de succes femei din domeniul afacerilor. După o parte introductivă, în care sînt prezentate principalele repere ale iniţiativei private feminine în România, instrumentele de sprijinire şi politicile publice de interes pentru antreprenoriatul feminin, 56 de afaceriste din numeroase domenii de activitate relatează succint modul în care au pus bazele firmei, eşecurile şi piedicile cu care s-au confruntat, precum şi recomandări deosebit de utile pentru femeile care doresc să pornească o afacere, dar şi pentru politicieni, în vederea creării unui mediu economic mai fluid şi mai eficient.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE