„ISU” Horea, sprijin din partea Consiliului Judeţean Consiliul Judetean Mures
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 242 Vizualizări

„ISU” Horea, sprijin din partea Consiliului Judeţean

111Consilierii judeţeni au aprobat joi, 21 aprilie, într-o şedinţă ordinară de lucru, programul de interes public judeţean „Operativitatea structurilor de intervenţie pentru protecţia cetăţeanului”, precum şi colaborarea dintre Consiliul Judeţean Mureş şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea”al judeţului Mureş pentru implementarea respectivului program. Finanţarea activităţilor derulate de Consiliul Judeţean Mureş în cadrul programului va fi asigurată din bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2016, de unde s-a alocat suma de 301.000 lei.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, în exercitarea atribuţiilor specifice privind creşterea eficienţei intervenţiilor în zona de competenţă, a activităţii de prevenire a incendiilor precum şi de îmbunătăţire a activităţii de conducere şi coordonare a intervenţiilor la nivel judeţean, precum şi asigurarea resurselor necesare unei intervenţii operative calificate a echipelor de intervenţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş a iniţiat programul „Operativitatea structurilor de intervenţie pentru protecţia cetăţeanului”.

Concret, printr-o adresă înregistrată la Consiliul Judeţean Mureş în data de 24 martie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş a înaintat spre aprobare şi implementare programul de interes public judeţean „Operativitatea structurilor de intervenţie pentru protecţia cetăţeanului”. „Bugetul total al programului este de 791.500 lei, din care contribuţia Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş este de 490.500 lei, iar a Consiliului Judeţean Mureş de 301.000 lei, sume care vor fi utilizate pentru achiziţionarea de dispozitive şi echipamente specifice, în vederea îmbunătăţirii activităţii de conducere şi coordonare a intervenţiilor la nivel judeţean. Menţionăm că acest program va demara începând cu luna aprilie şi se va finaliza în luna noiembrie 2016, urmând ca autoritatea publică judeţeană să aloce din bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2016, suma de 301.000 lei”, a precizat Ciprian Dobre.

În urma implementării activităţilor programului se urmăreşte atingerea

următoarelor rezultate: reducerea timpului de răspuns la intervenţii, creşterea intervenţiilor în zone greu accesibile, întărirea colaborării dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” şi instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Mureş, creşterea numărului intervenţiilor conduse şi coordonate cu ajutorul aplicaţiei informatice, creşterea eficienţei de intervenţie a echipelor operative pentru deplasarea la locul evenimentelor semnalate la 112 şi reducerea timpului de răspuns la solicitările cetăţenilor.

Ce prevede programul

– Acest program vine în sprijinul activităţii de gestionare a situaţiilor de urgenţă produse în zona de competenţă. Considerăm că îmbunătăţirea gradului de dotare cu materiale şi accesorii de strictă necesitate activităţii specifice va duce la creşterea gradului de siguranţă a servanţilor pe timpul intervenţiilor, reducerea substanţială a timpului de răspuns şi reducerea pagubelor materiale.

– Prin programul de interes public judeţean ”Operativitatea structurilor de

intervenţie pentru protecţia cetăţeanului” urmează să fie achiziţionate mijloace fixe absolut necesare pentru buna desfăşurare a activităţii la Detaşamentul de Pompieri Reghin respectiv Secţia de Pompieri Sărmaşu. Menţionăm, de asemenea că în cadrul aceluiaşi program urmează să fie achiziţionat un elevator auto destinat atelierului de reparaţii. În prezent, activitatea de reparaţii şi revizii se desfăşoară pe o rampă neacoperită. În acest moment atelierul este dotat cu scule şi dispozitive necesare activităţii de reparaţii, însă este necesar şi un elevator pentru reparaţia ambulanţelor, astfel încât această activitate să fie executată de calitate şi în cel mai scurt timp.

– Astfel, existenţa acestui dispozitiv ar permite repunerea în intervenţie mai repede a autospecialelor şi în acelaşi timp ar reduce cheltuielile instituţiei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” dispune în prezent de personal calificat, capabil de a rezolva multe din problemele apărute în tehnica din dotare.

– Programul de interes public judeţean ”Operativitatea structurilor de intervenţie pentru protecţia cetăţeanului” permite identificarea şi implementarea unor soluţii informatice în vederea asigurării autonomiei interinstituţionale în relaţiile cu instituţii şi operatori economici în cadrul activităţilor de control şi prevenire efectuate de către angajaţii instituţiei.

– De asemenea, Programul prevede şi crearea unei infrastructuri informatice care urmează să asigure suport pentru implementarea aplicaţiilor şi serviciilor necesare managementului şi conducerii forţelor de intervenţie şi a structurilor suport.

– Pe de altă parte, soluţiile informatice trebuie să includă şi posibilităţi de copiere, scanare, transmitere/recepţie faxuri în vederea diseminării documentelor conform fluxului de alarmare/înştiinţare instituţii/structuri/operatori economici, precum şi printarea de mare viteză, îmbunătăţirea capabilităţii de reţea şi accesul la documente de pregătire a intervenţiei prin folosirea mijloacelor informatice portabile.

(Sursa: www.cjmures.ro)

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE