Caragiale reactualizat pe scena Naționalului
23 mai 2016Teatrul Național din Târgu Mureș readuce în actualitate un text pe cât de cunoscut , pe atât de discutat, rediscutat și jucat pe scenele de teatru. „O scrisoarea pierdută” revine în haine contemporane, într-o lectură scenică neaşteptată, susţinută şi de fragmente de text original, sub titlul „Prea multă vorbărie”. Propunerea trupei Teatrului Naţional Tg. Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”, este de a rediscuta acest text important al culturii noastre, insuflându-i spiritul de azi. Cât mai rezistă azi Scrisoarea? Cum poate fi ea jucată azi? Ce ştim despre Caragiale? Cine a fost el de fapt? Ce ar spune dacă ar coborî azi printre noi? Cum ar privi el lumea contemporană? Spectacolul demistifică personalitatea marelui dramaturg, aducându-l alături de noi, aproape de noi. Este singurul fel de a ne păstra vii şi autentici, spun artiştii, în regia lui Gavril Cadariu şi conceptul Alinei Nelega Protagoniștii spectacolului, care va putea fi văzut duminică, 29 mai, ora 19:00 sunt Rareş Budileanu – Ştefan Tipătescu, Cristian Iorga – Ghiţă Pristanda, Nicolae Cristache – Zaharia Trahanache, Roxana Marian – Zoe Trahanache, Mihai Crăciun – Un cetăţean turmentat, Alexandru-Andrei Chiran – Tache Farfuridi, Ion Vântu – Iordache Brânzovenescu, Costin Gavază – Nae Caţavencu, Dan Rădulescu – Agamemnon Dandanache.
Lasă un comentariu