Topul veniturilor din Consiliul Local Târgu-Mureş, între 91 şi 10.600 euro/lună
9 august 2016Cotidianul Zi de Zi vă prezintă o ierarhie a veniturilor înregistrate în ultimul an fiscal de consilierii locali ai municipiului Târgu-Mureş, întocmită pe baza declaraţiilor de avere făcute publice, recent, pe site-ul Primăriei municipiului Târgu-Mureş, www.tirgumures.ro.
Cu precizarea că doi din cei 23 de consilieri locali nu au putut fi incluşi în top, din cvarii motive, pot fi trase şi câteva concluzii: doar 6 consilieri au avut, în anul 2015, un venit lunar de peste 1.000 de euro, în timp ce 3 dintre aceştia au raportat venituri lunare sub salariul minim pe economie (1.250 lei), iar 7 au avut câştiguri sub salariul mediu net pe economie (2.086 lei).
De asemenea, am descoperit şi consilieri locali despre care nu putem afirma cu certitudine dacă au avut sau nu vreun loc de muncă în anul 2015, la fel cum salariile raportate de unii aleşi locali ni se par suspect de mici. Vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiţi cine sunt aceştia…
- Benedek Theodora (PNL): 47.264 lei/lună
Aflată în premieră în Consiliul Local Târgu-Mureş, liberala Benedek Theodora, personalitate recunoscută a medicinii din România şi Europa de Est, este campioana absolută la capitolul venituri, după cum urmează: 223.844 lei – activităţi independente la SC Cardio Med SRL Târgu-Mureş, 30.663 euro (aproximativ 137.983 lei) – expert evaluator, raportor şi monitor proiecte de cercetare la Comisia Europeană, 125.117 lei – profesor universitar, director departament la UMF Târgu-Mureş, 47.665 lei – medic primar, şef secţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, 12.300 lei – drepturi de proprietate intelectuală din partea companiei Johnson & Johnson, 12.009 lei – contracte de cercetare, drepturi de proprietate intelectuală din partea companiei Astra Zeneca, 4.208 lei – premiu pentru rezultatele cercetării din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi 4.050 lei – drepturi de proprietate intelectuală din partea companiei Pfizer.
- Cristian Bratanovici (PSD): 7.717 lei/lună
Consilierul local PSD Cristian Bratanovici a avut în anul 2015 venituri totale de 92.598 lei, defalcate astfel: 88.598 lei – salariu de director al Sistemului de Gospodărire al Apelor Mureş, 3.400 lei – cursuri de atestare profesională şi 600 lei – vicelider de sindicat Apele Române.
- Dumitru Pavel (PNL): 6.266 lei/lună
Fostul şef al jandarmilor din Mureş, dar şi al Administraţiei Pieţelor din Târgu-Mureş, liberalul Dumitru Pavel, a avut două surse de venit în ultimul an fiscal: 38.000 lei din pensie şi 37.200 lei din salariu.
- Vasile Miculi (PNL): 6.013 lei/lună
Liberalul Vasile Miculi a înregistrat o singură sursă de venit în anul 2015, respectiv salariu de inginer silvic în cadrul Direcţiei Silvice Mureş, în cuantum de 72.165 lei.
- Bakos Levente Attila (UDMR): 5.735 lei/lună
Nume cunoscut în administraţia publică a municipiului Târgu-Mureş, Bakos Levente Attila (UDMR) a avut următoarele venituri în anul 2015: 43.173 lei – salarii (nu se precizează însă sursa acestora), 18.223 lei – prestări servicii şi expertize realizate în calitate de expert contabil şi 7.425 lei – indemnizaţia de consilier local în Consiliul Local Târgu-Mureş.
- Novák Csaba Zoltán (UDMR): 5.636 lei/lună
Consilierul Novák Csaba Zoltán (UDMR), de profesie istoric/ cercetător, a avut în anul 2015 nu mai puţin de 10 surse de venit, după cum urmează: 27.000 lei – salariu din partea Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” Târgu-Mureş, 13.050 lei – bursă postdoctorală din partea Academiei Ungare de Ştiinţe, 7.200 lei – bursă de studiu din partea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Cluj Napoca, 5.800 lei – drept de autor de la Muzeul Orăşenesc „Haaz Rezso” Odorhei, 5.544 lei – contract de colaborare cu Radio Târgu-Mureş, 5.492 lei – contract plată cu ora din partea Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş, 1.840 lei – drept de autor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, 934 lei – contract de evaluare din partea Consiliului Judeţean Mureş, 500 lei – drept de autor de la SC Belcomp SRL Gheorgheni şi 274 lei – drept de autor de la Fundaţia Jakabffy Elemer.
- Daniela Ceană (PSD): 4.414 lei/lună
Prezenţă nouă în Consiliul Local Târgu-Mureş, Daniela Ceană (PSD) este de profesie medic primar şi a raportat următoarele venituri realizate în anul 2015: 34.914 lei – şef lucrări, 17.805 lei – medic primar şi 252 lei – membru într-un Consiliu de Administraţie.
- Dumitru Matei (PNL): 4.346 lei/lună
52.161 lei este suma câştigată din salarii de consilierul liberal Dumitru Matei, după cum urmează: 44.517 lei pentru funcţia de director şi profesor al Colegiului Agricol „Traian Săvulescu” Târgu-Mureş şi 7.644 lei reprezentând indemnizaţia de consilier local.
- Szászgáspár Barnabás (UDMR): 4.000 lei/lună
Antrenorul principal al vicecampioanei României la baschet masculin, BC Mureş, Szászgáspár Barnabás, a avut în ultimul an fiscal un salariu de 48.000 lei.
- Peti Andras (UDMR): 3.830 lei/lună
Consilierul UDMR Peti Andras, fost viceprimar al municipiului Târgu-Mureş, a raportat următoarele venituri în anul fiscal 2015: 43.660 lei – salariu de viceprimar, 2.200 lei – primă de stat şi 197 lei – donator de sânge.
- Liviu Radu Todoran (PNL): 3.400 lei/lună
În dreptul liberalului Liviu Radu Todoran consemnăm două surse de venit în anul 2015: 32.400 lei – salariu de medic din partea Spitalului Municipal Rădăuţi şi 8.400 lei – indemnizaţia de consilier judeţean.
- Sebastian Emil Pui (PSD): 2.807 lei/lună
Social-democratul Sebastian Emil Pui, prezent în premieră în Consiliul Local Târgu-Mureş, a avut în ultimul an fiscal o singură sursă de venit, respectiv salariul din partea SC Reea SRL Târgu-Mureş, în cuantum de 33.692 lei.
- Hermann Mark Christian (POL): 2.694 lei/lună
Un alt nume din în Consiliul Local Târgu-Mureş, Hermann Mark Christian (Partidul Oamenilor Liberi) a avut în anul 2015 următoarele venituri: 22.381 lei – salariu din partea SC Hamach Management SRL (unde potrivit www.listafirme.ro apare ca asociat unic), 6.033 lei – dividende, 1.980 lei – contract de închiriere/cedare de folosinţă, 1.868 lei – dobânzi şi 16 euro (circa 71 lei) – dobânzi.
- Sergiu Papuc (PSD): 2.388 lei/lună
Avocat de profesie, social-democratul Sergiu Papuc a raportat venituri de 28.665 lei înregistrate în ultimele 12 luni la Cabinetul de Avocat „Sergiu Papuc”.
- Radu Bălaş (POL): 1.596 lei/lună
Reprezentant al Partidului Oamenilor Liberi în Consiliul Local Târgu-Mureş, fostul jurnalist Radu Bălaş a raportat două surse de venit pentru ultimul an fiscal: 8.262 lei reprezentând salariul de administrator al propriei firme (adică 688 lei/lună) şi 10.893 lei reprezentând dividende.
- Mózes Levente-Sándor (UDMR): 1.451 lei/lună
Consilierul UDMR Mózes Levente-Sándor a câştigat în anul 2015 suma de 17.414 lei din următoarele activităţi: 9.524 lei – indemnizaţia de consilier judeţean şi 7.890 lei – pentru preşedinţia Consiliului de Administraţie al SC Transport Local SA Târgu-Mureş, funcţie deţinută până în iunie 2016.
- Gyorfi Iulia (POL): 1.437 lei/lună
De profesie marochiner, Gyorfi Iulia (Partidul Oamenilor Liberi) a avut trei surse de venit în anul 2015, după cum urmează: 8.365 lei – indemnizaţie de însoţitor din partea Primăriei municipiului Târgu-Mureş, 4.800 lei – pensie şi 4.080 lei – indemnizaţie handicap din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş.
- Furo Judita (UDMR): 1.393 lei/lună
Pe lista consilierilor locali UDMR se află şi Furo Judita, care a declarat venituri anuale de 16.727 lei, reprezentând salariu de responsabil urbanism în cadrul Primăriei comunei Sângeorgiu de Mureş.
- Ioan Fărcaş (PNL): 690 lei/lună
Un caz oarecum atipic de completare a declaraţiei de avere îl întâlnim la consilierul liberal Ioan Fărcaş, care la rubrica venituri a menţionat două sume, de 3.234 lei respectiv de 5.052 lei, fără însă să anunţe şi provenienţa acestora.
- Bako Szabolcs (UDMR): 452 lei/lună
Interesantă simetria veniturilor declarate de consilierul UDMR Bako Szabolcs: 2.712 lei – salariu de manager al SC Shadow Pubs SRL Târgu-Mureş şi 2.712 lei – salariu de lucrător în cadrul SC West Trade SRL Târgu-Mureş.
- Kovács Lajos Alpár (UDMR): 408 lei/lună
„Boboc” în Consiliul Local Târgu-Mureş, reprezentantul UDMR Kovács Lajos Alpár a raportat două surse de venit în ultimul an fiscal, după cum urmează: 3.900 lei – salariu din partea SC Pitco SRL Târgu-Mureş şi 1.000 lei – contract de colaborare cu Generali România şi Astra Asigurări România.
Precizări:
Consilierul UDMR Csiki Zsolt nu a apare în topul veniturilor întocmit de Zi de Zi, deoarece declaraţia sa de avere nu poate fi deschisă/descărcată de pe site-ul www.tirgumures.ro.
În ceea ce priveşte consilierul UDMR Magyary Előd, aflat în premieră în Consiliul Local Târgu-Mureş, acesta şi-a completat declaraţia de avere, la rubrica „Venituri din salarii”, doar cu următoarele informaţii: „Servicii prestate în cadrul societăţilor SC Mael Impex SRL Târgu-Mureş, SC Dentalcentrum SRL Târgu-Mureş – dividende”, fără a preciza şi cuantumul sumelor anuale încasate pentru activitatea prestată.
Lasă un comentariu