”Copacul cu haine”, din drag pentru cei nevoiași de Ziua Copilului
2 iunie 2017”Copacul cu haine”, campanie umanitară inițiată la nivel național de Cristina Hurdubaia, a poposit joi, 1 iunie la Reghin, mai exact pe tereasa Clubului Dogma. Beneficiarii acestei acțiuni sunt în primul rând copiii, mesajul organizatorilor fiind acela ca de Ziua Copilului, să încurajeze toți părinții și educatorii să aducă copii la ”Copacul cu haine” pentru a dona chiar ei haine, alimente, jucării și rechizite pentru alți copii aflați în dificultate. În cadrul acțiunii, s-au putut face donații, respectiv haine, încălțăminte, rechizite și jucării pentru copii, și haine pentru adulți. La nivel local, respectiv la Reghin, cel care s-a ocupat de ”Copacul cu haine” a fost Cristian Man, președintele Fondului Comunitar Reghin, ajutat de inimoși prieteni care au reușit să aducă un zâmbet celor nevoiași, familii din Filpișul Mare și Hodac, precum și copiilor din centrele sociale din Reghin, beneficiarii campaniei ”Copacul cu haine” de la Reghin. ” Foarte mulți copii au venit, alături de părinți, și au donat din hăinuţele și jucăriile lor pentru a le face un 1 iunie mai frumos altor copii care n-au avut aceleași posibilități ca și ei. Și pentru că au mai fost oameni care au mai sunat că vor să vină și după ora 12:00, am prelungit programul până la ora 14:00. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns favorabil acestei acțiuni, comunitatea reghineană începe să fie din ce în ce mai frumoasă”, a precizat Cristian Man.
Lasă un comentariu