Veste proastă despre câştigul mediu net
3 martie 2018Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş, Ioan Matei, a declarat miercuri, 28 februarie, cu ocazia şedinţei Colegiului Prefectural, că mureşenii au avut în anul 2017 un câştig salarial mediu net de 2.257 lei, sub media pe ţară care este de 2.629 lei, informează www.agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, Ioan Matei a menţionat că la sfârşitul anului trecut, în judeţul Mureş erau 133.441 salariaţi, cu 1.547 mai mulţi decât în anul precedent, cel mai mic câştig salarial mediu net înregsitrându-se în domeniul serviciilor, cu 2.229 lei, iar cel mai mare este în industrie şi construcţii, cu 2.303 lei. În privinţa ratei şomajului în judeţul Mureş, la sfârşitul anului 2017 în evidenţe erau înregistrate 9.314 persoane, cu 1.610 mai puţine decât în 2016, aceasta fiind de 4%, în scădere de la 4,7% în anul precedent.
(Redacţia)
Lasă un comentariu