Diplomă de Excelență pentru părintele Vasile Fărcaș din Jabenița Religie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 3222 Vizualizări

Diplomă de Excelență pentru părintele Vasile Fărcaș din Jabenița

Aflat în pragul pensionării, părintele Vasile Fărcaș din  parohia Jabenița  a primit din partea Primăriei și Consiliului Local al comunei Solovăstru,  cu ocazia sărbătorii „Fiii Satului Jabenița”,   o Diplomă de Excelență pentru activitatea pastorală, misionară și socio-educațională desfășurată la Parohia Ortodoxă Română Jabenița.„Tot ceea ce am realizat aici la Jabenița, din 1993, de când am venit ca și preot, nu puteam  decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Am fost primit aici, m-am integrat, și am încercat întotdeauna ca sufletul meu să vibreze cu cel al oamenilor din Jabenița. Tot atât de adânc aș vrea să vibreze mai departe și în copiii pe care i-am botezat, să rămân un punct de reper asupra celor care vor veni. În primul rând, mulțumesc lui Dumnezeu  pentru toate, pentru că ne-a dat un primar  care să facă ceea ce a făcut până acum, fapt pentru care îi dorim multă sănătate și bucurie. Apoi, ne rugăm la Dumnezeu ca împreună, atât cât voi mai sta în această parohie, să fie în așa fel încât să fie spre lauda lui Dumnezeu și spre bucuria tuturor locuitorilor din Jabenița”, a spus părintele Vasile Fărcaș.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE