Șapte programe noi de studii la Facultatea de Economie și Drept din cadrul UMFST
11 februarie 2020Decanul Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu-Mureș, conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu, a prezentat luni, 10 februarie, la emisiunea UMFST Live, noile programe de studii pentru care pot opta candidații în anul universitar 2020-2021. Este vorba despre patru programe universitare de licență și trei programe universitare de masterat.
Potrivit Blogului UMFST ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș, noile programe de studii sunt parte a unui proiect de modernizare a învățământului și de adaptare a acestuia la nevoile actuale de pe piața muncii.
Astfel, este vorba despre următoarele programe de studii: Digital business & Data sciences (studii de licență), Management – ID / învățământ la distanță, online (studii de licență), Contabilitate și Informatică de gestiune / ID (studii de licență), Drept / ID (studii de licență), Poliție locală și siguranță publică (studii de masterat), E-business management & Marketing (studii de masterat) și Servicii și Tehnologii financiare (studii de masterat).
Vă invităm să aflați mai multe informații extrem de interesante despre aceste noi programe urmărind emisiunea realizată și moderată de lector univ. dr. Corina Lirca: https://www.youtube.com/watch?v=QDCFbyRVJG8.
(Redacția)
Lasă un comentariu