Echipa Rotary Club Târgu-Mureș Maris, implicată în lupta împotriva Covid-19 Slider
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 1158 Vizualizări

Echipa Rotary Club Târgu-Mureș Maris, implicată în lupta împotriva Covid-19

În condițiile actuale, în care presiunea creată de pandemia cu Covid-19 se simte din ce în ce mai apăsător, Spitalul Clinic Județean Mureș face toate demersurile necesare, în vederea asigurării condițiilor pentru preluarea pacienților confirmați cu această boală.

Potrivit reprezentanților Rotary Club Târgu-Mureș Maris, în prezent ”este în curs de desfășurare” reorganizarea clădirii spitalului de pe strada Gheorghe Marinescu nr. 1 din Târgu-Mureș, ”care va prelua pacienții cu Covid-19, în momentul în care capacitatea clinicilor de Boli Infecțioase va fi depășită.”

”Avem colegi medici, care sunt implicați în secțiile unde cu siguranță se va ajunge în contact cu pacienții confirmați cu acest virus. Știm că ei sunt puternici, știm că sunt bine organizați, știm cât de buni profesioniști sunt și avem deplină încredere că vom trece cu bine peste aceste încercări, bazându-ne pe ei. Dar, pentru ca ei să își poată desfășura activitatea în condiții eficiente, am decis să le dăm o mână de ajutor, atât cât putem face “de acasă”, și am achiziționat halate de unică folosință, combinezoane, viziere și pompe de stropit electrice – care vor fi folosite pentru dezinfectarea spațiilor, în valoare de 26.000 de lei. Suntem în continuare în permanentă legătură cu spitalele, încercăm să găsim materialele de care au nevoie și privim optimiști spre viitor”, a transmis echipa Rotary Club Târgu-Mureș Maris, pe pagina de Facebook a organizației.

Potrivit aceleiași surse, tema Rotary International de anul acesta este parcă aleasă ca o previziune a clipelor pe care le trăim în prezent: “Rotary conectează lumea”.

”Cu toate că nu suntem împreună fizic, experiențele pe care le trăim în această perioadă ne apropie și mai mult, consolideză relațiile de prietenie și ne demonstrează încă o dată această forță pe care ne-o dă statutul de rotarieni. Împreună, suntem mai puternici!”, a mai transmis echipa Rotary Club Târgu-Mureș Maris.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • nu plângeți pentru cel pierdut, zâmbiți pentru cei vii, faceți ceea ce aveți nevoie pentru a face, dați ceea ce trebuie să vă dați ajutor în orice fel .. viața este pentru viață, să sprijine și să-i ajute pe cei vii … oamenii mor au nevoie de sprijinul tău … refugiații au nevoie de ajutorul tău … am pierdut milioane de frați și sora noastră, atât bogații, cât și săracii. Micile chestiuni pe care le-am pierdut multe fără să luăm acolo toată banii, bunătatea pe care o arăți. .LET ÎNSCRIEȚI-VĂ ȘI AJUTAȚI REFUGIAȚII NEVOIE DE AJUTORUL dvs. … pentru mai multe informații E-mail dralahalah@gmail.com … covid-19 este adevărat pentru a vă menține în siguranță și întotdeauna igienizați-vă mâna ..

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE