Investiții importante în comuna Cuci. Ilie Șuta: „Pentru școală niciodată nu am dat înapoi” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 276 Vizualizări

Investiții importante în comuna Cuci. Ilie Șuta: „Pentru școală niciodată nu am dat înapoi”

Comuna Cuci are o populație de 1734 de locuitori, potrivit datelor recensământului din 2021, și este formată din 5 sate: Dătășeni, După Deal, Orosia, Petrilaca și Cuci. Ilie Șuta (PSD) este primarul comunei din anul 2016. În ultimii patru ani Primăria Cuci a reușit să implementeze mai multe proiecte importante pentru locuitorii comunei și să obțină finanțări pentru investiții care vor fi realizate în anii următori.

În anul 2020, a fost începută cadastrarea, au fost reabilitate și pietruite drumuri din satele comunei și a fost construit un teren de sport. Apoi, în 2021, au continuat investițiile în modernizarea drumurilor. Au fost realizate reparații capitale pentru drumul comunal (DC 87) Cuci-Petrilaca. De asemenea, au continuat acțiunile de pietruire și au fost amenajate, cu pavaj, trotuarele din satul Cuci. În același an, a fost reparat acoperișul școlii din Petrilaca. 

În plus, a fost întocmită documentația necesară obținerii de finanțări pentru modernizarea iluminatului public stradal și pentru înființarea rețelei de alimentare cu apă în satele Dătășeni și Petrilaca.

În anul 2022, a fost construită o magazie pentru material antiderapant, a fost amenajată terasă capelei mortuare și o magazie pentru școala din Cuci.

4 proiecte prin fonduri europene, începute în 2023

În anul 2023, a fost dotată cu mobilier nou clădirea Primăriei Cuci, sala de ședințe și birourile. În același an a început implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene (PNRR). Este vorba despre proiectele: „Înființarea sistemului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate” (proiect aflat în faza de contractare); „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Cuci” (proiect aflat în faza de implementare); „Transpunerea Planului Urbanistic General în forma GIS” (proiect aflat în faza de implementare); și proiectul „Implementarea unor servicii digitale pentru îmbunătățirea serviciilor publice” (în faza de implementare).

Tot în anul 2023, au mai fost realizate o serie de investiții finanțare din bugetul local al comunei. Au fost achiziționate materiale didactice, a fost realizat nomenclatorul stradal și au fost făcute lucrări de reparații la Căminul Cultural Petrilaca (schimbare acoperiș și zugrăveli) și lucrări de reparații exterioare la Școala Gimnazială Cuci, unde a fost instalat și un sistem de supraveghere video. 

Încă un proiect prin PNRR, de peste un milion de lei

Comuna Cuci a mai obținut o finanțare importantă, la începutul anului 2023, de peste 1.000.000 de lei, prin PNRR. Proiectul prevede asigurarea infrastructurii pentru transportul verde. „În cadrul acestui contract au fost efectuate mai multe achiziții: pe partea de software și pe partea de hardware, mobilier urban, un display dublu de afișaj pentru primărie. Mai avem achiziționat un GPS pentru dotarea departamentului responsabil cu Registrul Agricol. De asemenea, au fost făcute achiziții pentru dotarea sistemului stradal de supraveghere video. Partea de hardware pentru primărie se referă la tot ce înseamnă echipament: de la imprimante, fotocopiatoare, faxuri, calculatoare”, a explicat Roxana Vasiu, funcționar în cadrul Primărie Cuci.

În anul 2024, a fost amenajat un loc de joacă pentru copiii din comună și continuă implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. 

Ilie Șuta: „Pentru școală niciodată nu am dat înapoi”

Proiectul care prevede dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale, finanțat prin PNRR, are o valoare totală de 861.000 de lei. 

„Sunt niște proiecte care sunt în derulare la Școala Generală, proiecte pe care noi le-am făcut, primăria, în colaborare cu ei și ne cer sprijinul. Pentru școală niciodată nu am dat înapoi. Eu zic că merită să investim în copii și în școală”, a declarat Ilie Șuta, primarul comunei Cuci.

Șanse egale prin educație

De asemenea, în Primăria Comunei Cuci, implementează în perioada 2022-2025, proiectul „Șanse egale prin educație”, finanțat de Ministerul Educației, prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Valoarea totală a proiectului depășește 400.000 de lei.

„În momentul de față avem ore remediale pentru două clase de gimnaziu, adică pentru copiii care se află în risc de abandon școlar. Le oferim și masă și am reușit să dotăm două săli de clasă cu echipamente digitale inteligente și urmează o excursie în care toții copiii de gimnaziu beneficiază de intrări, transport, masă și vor fi însoțiți inclusiv de profesorii coordonatori”, a declarat Felicia Boncea, responsabilă cu implementarea proiectului „Șanse egale prin educație”.

În plus, Primăria Cuci, oferă la început de an școlar, pachete de rechizite școlare pentru 138 de elevi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE