SCANDAL. Petrecere nocturnă în Valea Rece ”spartă” de Poliția Mureș! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 6174 Vizualizări

SCANDAL. Petrecere nocturnă în Valea Rece ”spartă” de Poliția Mureș!

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş au înregistrat sâmbătă, 2 mai, un dosar penal ca urmare a unei sesizări din oficiu a Poliţiei Municipiului Târgu Mureş.

Echipajele de Poliție și Jandarmerie, ”întâmpinate” cu bâte și pietre

„În fapt, la data de 2 mai 2020, în jurul orelor 2.00, în zona denumită “La platou”, de pe strada Valea Rece din Târgu Mureş, mai multe persoane tulburau ordinea şi liniştea publică prin folosirea la intensitate mare a unor aparate de muzică, la faţa locului fiind dirijate mai multe echipaje de poliţie. Ajunse la faţa locului, echipajele au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar un grup mai mare de persoane, după ce au fost somate să înceteze tulburarea ordinii şi liniştii publice, s-au adăpostit în curtea unei locuinţe de unde au aruncat cu pietre, bâte şi alte obiecte în direcţia echipajelor de poliţie, fără însă a provoca vătămări lucrătorilor sau distrugeri autospecialelor de poliţie şi jandarmerie”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Un scandalagiu, arestat preventiv

Potrivit sursei citate, ”una din persoanele recalcitrante, ce avea asupra sa o rangă metalică de aproximativ 1,5 – 2 metri lungime, a încercat să îi lovească pe jandarmii sosiți la fața locului, ridicând în mod amenințător ranga metalică deasupra capului și gesticulând amenințător cu intenția de a intimida.”

”În cauză a fost începută urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de articolul 371 Cod penal, iar mai apoi aceasta a fost extinsă și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ultraj, prevăzută de articolul 257, alineatul 4, Cod penal raportat la articolul 206, alineatul 1, Cod penal”, se mai menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, în data de 3 mai 2020, ”procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală față de trei inculpați, iar față de unul din aceștia, în sarcina cărui s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de ultraj, asupra a trei lucrători din cadrul Jandarmeriei, a fost formulată o propunere de arestare preventivă”, iar ”propunerea a fost admisă la aceeași dată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş.”

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE