Dublă sancțiune la regimul rutier pentru un mureșean Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2467 Vizualizări

Dublă sancțiune la regimul rutier pentru un mureșean

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis joi, 17 septembrie, prin intermediul unui buletin de presă, faptul că la data de 17 septembrie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au oprit în trafic, pe DJ 154B, pe raza comunei Vătava, un tractor, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani din aceeași comună.

,,În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că vehiculul în cauza nu era înmatriculat. De asemena, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE