Mureș: Acțiune cu efecte mărite în scopul verificării respectării măsurilor de protecție Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 381 Vizualizări

Mureș: Acțiune cu efecte mărite în scopul verificării respectării măsurilor de protecție

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș și a secțiilor arondate, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș, au desfășurat duminică, 28 martie, o acțiune cu efective mărite, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, ,,în intervalul orar 14.00 – 23.00, peste 40 de forțe de ordine au desfășurat activităţi cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, cu precădere, în localitățile unde incidența depășește 3/1.000 de locuitori”.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 85 de autoturisme, 9 mijloace de transport în comun, 13 operatori economici, fiind totodată legitimate 180 de persoane.

,,Pentru abaterile constatate au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, dintre care: 29 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum și persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație, 25 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 1 sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au precizat reprezentanții IPJ Mureș.

,,Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ, astfel că recomandăm în continuare tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE