Târgu Mureș: Sprijin financiar pentru persoanele sau familiile care adoptă copii! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 417 Vizualizări

Târgu Mureș: Sprijin financiar pentru persoanele sau familiile care adoptă copii!

Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș prin Direcția de Asistență Socială aduce în atenția persoanelor sau familiilor din municipiu care adoptă copii, faptul că pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 333/28 noiembrie 2019, a anunțat, în urmă cu câteva zile, prin intermediul unui comunicat, Alexandru György, viceprimar al municipiului Târgu Mureș.

Informații utile

Potrivit sursei citate, respectivul sprijin financiar se acordă o singură dată pentru fiecare copil adoptat, pe bază de cerere pentru persoane sau familii adoptatoare care au domiciliul pe raza municipiului Târgu Mureș, iar documentele necesare sunt următoarele: cerere tip și consimțământ, acte de identitate ale părinților (original plus copie), certificat de naștere al copilului (original plus copie), hotărâre judecătorească privind adopția și extras de cont bancar.

”Amintim faptul că în cursul anului 2020 la nivelul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș două familii care au adoptat câte un copil au depus dosare complete, beneficiind de ajutorul financiar în valoare de 2.000 de lei. Totodată, de la începutul anului 2021 și până în prezent, s-a înregistrat un singur dosar complet la nivelul Direcției, respectiv o familie care a adoptat un copil, beneficiind, de asemenea, de acest stimulent”, a precizat viceprimarul Alexandru György.

Cererea privind acordarea sprijinului financiar pentru persoanele sau familiile care adoptă copii se va depune, împreună cu actele doveditoare care atestă eligibilitatea, la registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja, nr. 9, camera 8, sau la adresa de e-mail registratura.das@tirgumures.ro, iar informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0365-430.859.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE