”Amenzi COVID” de zeci de mii de lei aplicate de Poliția Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2605 Vizualizări

”Amenzi COVID” de zeci de mii de lei aplicate de Poliția Mureș

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”În ultimele 48 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 170 de societăți comerciale, aproximativ 5.820 de locații de interes, peste 355 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 10.460 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 39.000 de lei, dintre care 44 ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, 14 ca urmare a nerespectării interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulație, patru pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/ izolarea, două aplicate operatorilor economici, pentru organizarea de activități în spațiul public/ privat/ închis pentru care au fost instituite interdicții/ restricții, iar două aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/ privat/ închis pentru care au fost instituite interdicții/ restricții. Totodată, au fost organizate 83 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost angrenați peste 270 de polițiști”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE