Noutăți despre Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2524 Vizualizări

Noutăți despre Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei Botanice de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a declarat luni, pentru Agerpres, că imediat după înflorirea primilor bujori de stepă (Paeonia tenuifolia), turiştii au început să vină în număr mare, iar cel mai mare aflux de turişti s-a înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute, când bujorii roşii-sângerii au fost vizitaţi de câteva sute de persoane.

„În acest moment, cam 30% dintre bujori sunt înfloriţi. Dacă vremea va fi caldă în continuare, cred că înflorirea maximă va fi la sfârşitul acestei săptămâni. Imediat după apariţia primelor flori, rezervaţia noastră a fost vizitată de multă lume, iar la sfârşit de săptămână au fost sute de persoane. Nu pot preciza cu exactitate numărul vizitatorilor, fiindcă au venit în permanenţă grupuri. Dacă vremea rămâne caldă, aşa cum a fost ieri şi astăzi, la sfârşitul săptămânii putem ajunge la gradul maxim de înflorire”, a declarat Ciprian Cenan.

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, şi rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime între 10 până la 30 de centimetri şi flori de culoarea roşu aprins.

Rezervaţia de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, lotul de jos, iar diferenţa de nivel până la lotul de sus este de circa 25-30 de metri.

Această rezervaţie este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, suprafaţa iniţială a fost de 2,5 hectare, iar primul custode, Marcu Sâncrăianu, a extins-o la 3,5 hectare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În Rezervaţia de la Zau de Câmpie sunt două loturi, rezervaţia de sus, de 2,5 hectare, unde la inventarul din 2014 erau 20.000 de exemplare, şi rezervaţia de jos, care are un hectar, unde se află peste 30.000 de exemplare.

Bujorii de stepă au răsărit mai târziu în acest an, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în această primăvară, iar primele flori au apărut doar la sfârşitul lunii aprilie. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE