Bujorul, declarat Floare Națională a României Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 229 Vizualizări

Bujorul, declarat Floare Națională a României

Proiectul de lege prin care bujorul este declarat Floare Națională a României a fost adoptat marți, 27 septembrie, de Camera Deputaților.

Potrivit informațiilor furnizate de către deputatul social-democrat Dumitrița Gliga, inițiator al proiectului, în scopul marcării Florii Naționale a României, anual se organizează, la nivel național și local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice și ornamentale, diferite specii de bujor.

”Consiliile județene pot lua măsuri pentru înființarea și întreținerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spații distincte și pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană. De asemenea, Uniunea Artiștilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziții de pictură consacrate florii de bujor, iar Romfilatelia va cuprinde în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor colițe și timbre consacrate florii de bujor. Foarte multe țări au una sau mai multe flori naționale reprezentative, ca de exemplu cireșul în Japonia, laleaua în Olanda, sau crinul în Franța. În țara noastră florile de bujor sunt foarte îndrăgite, fiind asociate în conștiința populară cu ideea de sănătate, frumusețe fizică și spirituală și apreciat ca plantă cu însușiri terapeutice. Un număr mare de persoane poartă numele de Bujor”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul Dumitrița Gliga.

Liderul interimar al PSD Mureș a mai arătat că județul Mureș este foarte bine reprezentat în acest sens, cu două denumiri de localități – Bujor și Bujor-Hodaie și o Rezervație naturală de bujori în Zau de Câmpie.

Camera Deputaților a fost cameră decizională, astfel că proiectul de lege urmează a fi transmis pentru promulgare.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE