SFINTII LUNII FEBRUARIE (III) Dupa Proloagele de la Ohrida

18 Februarie – Pomenirea Sfântului Leon, Episcopul Romei
Leon s-a nascut în Italia din parinti bine credinciosi. El a slujit ca arhidiacon al Papei Sixtus al III-lea, iar dupa moarea lui Sixtus, Leon a fost ridicat fara vointa lui la cinstea de Papa al Romei. Pe când Attila si hunii sai s-au apropiat de Roma pregatindu-se sa o distruga si sa o incendieze, Leon a venit înaintea lui îmbracat cu vesmintele arhieresti, a potolit mânia lui Attila si a salvat orasul cu ajutorul sfintilor Lui Hristos. Când Attila primea mustrarile Papei Leon, el era înfricosat de vedenia Apostolilor Petru si Pavel, pe care îi vedea stând de o parte si de alta a Papei amenintându-l cu înfricosatoare sabii de foc. Papa Leon a fost si un mare aparator al Ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie si Dioscor. Cei doi eretici amestecau într-una singura cele doua naturi ale Mântuitorului Hristos, cea omeneasca si cea dumnezeiasca, negând cele doua vointe ale Persoanei Mântuitorului. Din acest motiv a fost convocat al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 451, când a fost citita si epistola Sfântului Leon pe care o scrisese si apoi o asezase pe mormântul Sfântului Apostol Petru pentru a fi corectata. Înaintea sfârsitului sau, Sfântul Leon a petrecut patruzeci de zile în post si rugaciune la mormântul Sfîntului Apostol Petru, rugându-l cu lacrimi sa-l înstiinteze daca pacatele lui erau iertate sau nu. Sfântul Apostol Petru i s-a înfatisat în vedenie si i-a spus ca toate pacatele lui erau iertate, dar nu si acela al hirotonirii de preoti a caror vrednicie nu a fost îndeajuns cercetata. Sfântul Leon iar a cazut la rugaciune cu lacrimi, pâna când s-a învrednicit si de iertarea acestui pacat, apoi si-a dat cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 461.
19 Februarie – Pomenirea Sfintilor Apostoli Arhip, Filimon si Apfia
Arhip a fost unul dintre cei saptezeci de Apostoli. Sfântul Apostol Pavel îl pomeneste în Epistola sa catre Coloseni si în cea catre Filimon: "si spuneti lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca sa o îndeplinesti" (Coloseni 4, 17). Iar în Epistola catre Filimon îl numeste împreuna-ostean: "si lui Arhip, cel împreuna-ostean cu noi" (Filimon l :2). In orasul Colose se afla casa lui Filimon. Aici se adunau crestinii pentru rugaciune. Scriindu-i lui Filimon, Apostolul Pavel numea casa acestuia "Biserica din casa ta" (Filimon l : 2). Acolo Sfintii Apostoli îsi hirotoneau ucenicii întru episcopi, pe unii pentru eparhii anume, iar pe altii ca misionari calatori. Filimon era unul dintre acestia din urma. Apfia, sotia lui, slujea în acea biserica din casa ei. În vremea unui festival pagânesc închinat zeitei Artemida, crestinii, dupa obicei, s-au adunat în casa lui Filimon pentru rugaciune. Pagânii, aflând de locul rugaciunii acesteia, s-au repezit si i-au prins pe toti cei adunati acolo, inclusiv pe Filimon, Apfia si Arhip, întâistatatorii lor. La început ei au fost biciuiti, apoi au fost îngropati pâna la mijloc si batuti cu pietre. Astfel pe Filimon si pe Apfia i-au ucis, iar pe Arhip, aproape mort, l-au dezgropat si l-au lasat de batjocura copiilor. Copiii l-au strapuns cu cutite. Astfel si-a încheiat osteanul Sfântului Apostol Pavel viata pe acest pamînt.
23 Februarie – Pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (dupa Proloagele Sfântului Nicolae Velimirovici)
Sfântul Policarp, acest mare barbat apostolic, s-a nascut pagân. Sfântul loan Evanghelistul l-a adus la Sfânta Credinta a lui Hristos si l-a botezat. In copilaria sa, Policarp a ramas orfan, iar o nobila femeie vaduva, Calista, în urma unei vedenii, l-a luat la sine si l-a crescut ca pe fiul ei. Înca din copilarie Policarp era pios si milostiv si voia cu râvna sa imite viata Sfântului Vucol, care era pe atunci Episcopul Smirnei. Acesta l-a hirotonit presbiter pe Policarp, iar înainte de a muri l-a desemnat ca pe succesorul sau la scaunul Episcopal din Smirna. Episcopii apostolici, care venisera la înmormântarea Sfântului Vucol, l-au sfintit si pe Policarp întru episcop. El primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni si a scos diavolul dintr-un rob al unui print, apoi cu rugaciunile sale a oprit un incendiu groaznic care se pornise în cetatea Smirnei. Vazând acestea, pagânii îl socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei, caci el a facut sa vina ploaie în vreme de seceta, vindeca boli si avea darul proorocirii. El a suferit mucenicia în timpul împaratiei lui Marcus Aurelius. Cu trei zile înaintea mortii, Sfântul Policarp a proorocit: "În trei zile, voi fi aruncat si ars în foc pentru numele Domnului si Dumnezeului meu lisus Hristos". si cu adevarat, dupa trei zile a fost prins de soldati si târât în fata judecatii, iar el a strigat: "Sa fie aceasta voia Domnului si Dumnezeului meu!". Când judecatorul l-a sfatuit sa se lepede de Hristos si sa recunoasca zeii Romei, Policarp a zis: "Eu nu pot da ceea ce este mai bun, pe ceea ce este mai rau!". Cu deosebire evreii îl urau pe Sfântul Policarp si voiau cu tot chipul sa obtina sa fie ars de viu. Cînd l-au legat de rug, el s-a rugat lui Dumnezeu multa vreme. Era foarte batrân, cu pletele albe ca argintul si fata stralucitoare ca a unui înger. Cei de fata au vazut cum limbile de foc îl înconjurau fara sa îl atinga, si înspaimântati de acest semn dumnezeiesc, judecatorii pagâni au poruncit gâdelui sa-l strapunga cu sageti, prin limbile de foc. Când a fost împuns, atât de mult sînge a curs din ranile lui, încât a stins vapaia focului, iar trupul lui a ramas întreg si nears. La rugamintile nelegiuite ale evreilor, judecatorul a poruncit ca trupul sfântului sa fie ars dupa obiceiul pagânilor greci. Astfel cei plini de toata rautatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut sa-l arda pe când era viu. Sfântul Sfintit Episcop Policarp a luat mucenicia în Sfânta si Marea Sâmbata a anului 167.
24 Februarie – Aflarea capului Sfântului Ioan Botezatorul
Sfântul si întrutotslavitul Botezator loan a fost decapitat la dorinta si la instigarea nelegiuitei Irodiada, sotia nelegitima a ticalosului împarat Irod. Când lui loan i s-a taiat capul în închisoare, Irodiada a dat porunca ca sa nu-i fie îngropat capul împreuna cu trupul, caci nelegiuita se temea ca proorocul ar putea astfel învia. De aceea, ea i-a luat capul si l-a îngropat adânc într-un loc ascuns si spurcat. Dar ea avea o doamna de companie, pe Ioana, care era sotia demnitarului Huza de la curtea lui Irod. Aceasta buna si cu frica de Dumnezeu Ioana nu a putut tolera ca sa vada capul Sfântului lui Dumnezeu zacând în necuratie. De aceea ea l-a dezgropat în ascuns, l-a dus la Ierusalim si l-a îngropat în Muntele Maslinilor. Nestiind de aceasta, cînd Regele Irod a auzit de minunile prea mari pe care le savârsea Mântuitorul, s-a înfricosat si a spus: "Acesta este loan Botezatorul pe care l-am ucis; el s-a sculat din morti si de aceea se fac minuni prin El" (Matei 14: 2). Dupa o vreme, un proprietar bogat si slavit a crezut în Hristos, si lepadând toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah cu numele Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit în Muntele Maslinilor, chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezatorului loan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adînc si a descoperit un vas de pamînt în care se afla un cap, despre care, prin descoperire dumnezeiasca, a aflat ca este al Sfântului loan Botezatorul. El a cinstit cu mare evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le gasise. Mai târziu, prin Pronia Dumnezeiasca, acele sfinte moaste facatoare de minuni ale Botezatorului loan au calatorit din loc în loc, cufundate în întunericul uitarii, pâna au fost redescoperite, sub domnia cucernicei împaratese Teodora, pe timpul Patriarhului Ignatie, când sfântul cap a fost adus la Constantinopol. Multe vindecari minunate s-au lucrat la moastele cinstitului cap al înaintemergatorului. Dar este important si interesant de notat ca, desi în timpul vietii Sfântulu Ioan nu a facut nici o minune, "loan nu a facut nici o minune" (loan 10: 41), totusi, sfintele sale moaste s-au aflat lucratoare de nenumarate si puternice minuni de-a lungul veacurilor, dupa stramutarea lui la ceruri unde se roaga mereu pentru pacatele noastre.
Alexandru Mihail NITA