Pleacă baronii, dar vine reforma (?) Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 67 Vizualizări

Pleacă baronii, dar vine reforma (?)

Foştii baroni locali ai PSD încep să cadă, precum gorjeanul Nicolae Mischie, arestat marţi (la pachet cu un primar PSD) şi prezentat Tribunalului pentru emiterea mandatului de arestare. Cazul Mischie este unul mai special, şi dă, poate, seama de capacitatea PNA de a acţiona atunci când nu e împiedicat politic. Lăsat din braţe de social democraţi încă din vară, când a avut o serie de conflicte cu liderii PSD, dosarul lui Mischie (doar unul din cele şase) a fost instrumentat în mai puţin de jumătate de an. Asta deşi Ioan Amarie, şeful PNA, argumenta că lipsa de eficacitate a instituţiei pe care o conduce se datorează tocmai perioadei mari de timp necesare instrumentării unui dosar. Dacă, însă, în şase luni se poate face o cercetare suficient de completă încât dosarul să ia drumul instanţei şi în cazul în care PNA îşi face treaba în lupta anticorupţie (aşa cum s-a angajat Tăriceanu la Bruxelles), ar trebui să ne aşteptăm, cam prin vară, la o avalanşă de arestări din rândul celor care şi-au mânjit mâinile în legislatura trecută. Cu alte cuvinte, a baronilor PSD.
Cum PSD, cel puţin la nivel declarativ, se pregăteşte de reformă internă şi democratizare, ar cam fi cazul ca până în vară să se lepede de taraţi şi să aducă în faţă oameni tineri, gata să ia frâiele începând chiar cu organizaţiile locale. Ieri, la Cluj, s-au întâlnit, tocmai pentru a discuta felul în care urmează să se implice în reformarea partidului, organizaţile TSD din Ardeal. Urmând ca în termen de o săptămână să aibă loc o întâlnire naţională a Biroului de Coordonare al TSD.
În mod sigur, nici Mureşul nu va fi ferit de reformă. Cornel Brişcaru, unul din liderii social-democraţilor mureşeni, fost şef de cabinet al prefectului Natea, a apreciat că restructurarea PSD trebuie să înceapă din teritoriu. “Vor fi schimbări, dar foarte multe nu ar putea să vă spună nimeni, în acest moment. Nu putem vorbi încă despre nume. În martie, cel mai probabil, înaintea Conferinţei Naţionale, va avea loc o conferinţă judeţeană, în cadrul căreia vor fi alese structurile de conducere, de la preşedinte până la membrii consiliului judeţean. În mod sigur, va exista o competiţie internă, democratică, pentru că s-a schimbat şi nivelul reprezentativităţii, acum, că nu mai suntem în structurile de conducere”, a subliniat Brişcaru. (R.T.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE