Hemodializa – legat pe viaţă de un aparat

Violeta Roman este medicul coordonator al Centrului de Hemodializă din Târgu Mureş. Este medic primar în interne şi nefrologie şi este una dintre personale încrezătoare în viitorul sistemului sanitar. Speră că, mai devreme sau mai târziu, se va mai înfiinţa încă măcar un centru de hemodializă, iar pacienţii vor fi scutiţi de un drum până la Târgu Mureş. Am vrut să aflăm totul despre boală, tratament şi posibilităţile pe care cei în suferinţă le au. Iată ce am aflat:

“Centrul de Hemodializă Clinică din Târgu Mureş are o capacitate de 15 posturi de hemodializă, în care se dializează cronic 90 de pacienţi, funcţionând la capacitate maximă. Ce înseamnă insuficienţa renală cronică? Este, practic, faza terminală a afecţiunilor renale. În acest stadiu, pacientul nu mai poate supravieţui decât prin hemodializă, care este o metodă de purificare a organismului de toxine, de apă, în condiţiile în care rinichii pacienţilor nu mai funcţionează. Pacienţii aflaţi în tratament cu hemodializă cronică efectuează, săptămânal, câte trei şedinţe de hemodializă, a câte patru ore. Practic, ei sunt toată viaţa legaţi de acest aparat. Există şi afecţiuni renale în fază terminală, acute, care necesită mai multe şedinţe de hemodializă, după care rinichii îşi reiau funcţia normală. Centrul de Hemodializă Cronică din Târgu Mureş, deşi este singurul pentru afecţiuni cronice, deserveşte tot judeţul şi în cazul afecţiunilor renale acute. Mureşul, care este şi centru universitar şi metodologic, deserveşte de asemenea şi alte judeţe. Există obligativitatea de a efectua hemodialize cronice la bolnavi aflaţi în tratament în judeţele arondate, care vin în Târgu Mureş pentru diverse comorbidităţi şi atunci noi trebuie să asigurăm hemodializa cronică şi acestor pacienţi”.

Un centru mic pentru cerinţe mari

“Este unul dintre puţinele judeţe care au un singur centru de hemodializă, cu o capacitate de 15 posturi, să-i spunem medie. Problema foarte mare este că, la ora actuală, centrul este plin, nu avem posibilitatea extinderii acestui centru, 90 de pacienţi este suficient pentru un centru. Nu se pot coordona centre mamut, aşa este şi în străinătate, centre mai multe, dar mai mici, care pot fi uşor coordonate. Necesitatea deschiderii unui nou centru de dializă în judeţ este absolut imperioasă. Centrul acesta s-a deschis în 1996, este în al noulea an de funcţionare. Aparatele din dotare şi una dintre staţii sunt tot din 1996. Avem, într-adevăr o staţie nouă de apă. Aparatele sunt uzate moral şi fizic. Au depăşit de mult numărul de ore permis de funcţionare. Sunt aparate achiziţionate prin leasing, aşa cum sunt toate în ţară. La ora actuală avem mari probleme cu aceste aparate. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean ne-a ajutat pentru a achiziţiona piesele de schimb necesare. În ultimii doi ani am investit foarte mult în piese de schimb şi, la ora actuală, nu văd o altă soluţie decât ca Ministerul Sănătăţii să investească în aparatura aceasta şi să contruiască un nou centru de dializă.”

Investitorii privaţi – cea mai bună soluţie

“O altă soluţie, cea mai bună, probabil, este externalizarea acestor servicii de hemodializă cronică. În acest sens, spre sfârşitul anului trecut, s-a trecut efectiv la această privatizare a centrelor de hemodializă. S-au selectat opt centre din ţară, printre care şi cel din Târgu Mureş, care vor fi centre pilot. Sigur, acesta este mersul lucrurilor, aşa se întâmplă în toate ţările civilizate şi asta este o soluţie, într-adevăr. La sfârşitul anului trecut a avut loc şi licitaţia, organizată de CNAS împreună cu Ministerul Sănătăţii. Noi nu am fost încă implicaţi direct în acest proiect. Nu ştiu stadiul actual al proiectului, dar se pare că până la 1 martie lucrurile acestea se vor clarifica şi vom demara această privatizare. Sunt încrezătoare în acestă hotărâre pe care a luat CNAS, pentru că firmele care au participat la acestă licitaţie sunt, într-adevăr, firme producătoare de materiale de hemodializă, unele dintre cele mai mari firme producătoare din domeniu în Europa. Aceste firme nu merg neapărat pe profit, ci merg, în primul rând, pe calitate, pentru că, astfel, profitul vine de la sine. Am cunoscut reprezentanţii acestei firme, ştiu ce trebuie să facă. Privatizarea se face în centrul actual, luând spaţiul în chirie de la spital şi cu ajutorul CNAS, care va plăti o sumă de bani pe şedinţa de dializă (110 euro), bani care vor asigura atât materialele de hemodializă, medicamentele, cât şi salariile cadrelor medicale, energia consumată, căldura, apa. Ei sunt obligaţi să investească o sumă de bani în aparatură, pentru a o schimba în totalitate, să amenajeze totul conform normativelor în vigoare spaţiul respectiv. Cred că pentru bolnavi va fi foarte bine. Eu consider că suma alocată va ajunge şi pentru medicamente materiale de dializă şi lucrurile vor merge bine. Ar fi fost mai bine, totuşi, să deschid un alt centru, pentru că este foarte greu aici, din cauza spaţiul redus. Va creşte doar calitatea serviciilor, nu şi numărul. Au obligativitatea ca în maxim un an să deschidă un alt centru de hemodializă, care să nu aibă o capacitate mai mare decât centrul anterior.”

Sighişoara, prima pe listă

“Avem foarte mulţi pacienţi din Sighişoara şi eu consider că nu ar fi multe nici două centre. O staţie de hemodializă, cu mai puţine aparate, ar fi indicată în Sighişoara, unde s-ar putea dializa pacienţii cronici de aici, care beneficiază deja de un tratament de supleanţă renală, cu parametrii bine stabiliţi. Astfel, ei nu ar mai trebui să facă naveta, iar centrul ar putea fi coordonat de noi. Din 1990 sunt aproximativ 30 de pacienţi din Sighişoara. Ca un centru să funcţioneze bine, o condiţie absolut necesară este să fie în apropierea unui spital cu multe specialităţi. Trebuie să aibă în apropiere o secţie de chirurgie cardio-vasculară, una de terapie intensivă. Consider că este absolut necesar să se deschidă un centru mare în Târgu Mureş, în apropierea spitalului. Acum nu mai avem posibilitatea de a hemodializa alţi pacienţi, 90 este numărul fix de pacienţi cronici. Există pacienţi în vârstă, cu comorbidităţi, pe care suntem puşi în situaţia să nu îi putem introduce în program. Tot timpul am lucrat la capacitate maximă, am încercat să oprim două locuri pentru cei acuţi, adică pentru pacienţii care vin cu blocaj renal, în marea majoritate tineri. Din fericire, beneficiem şi de ajutorul ATI-ului, care are un aparat de hemofiltrare foarte scump şi, de aceea, nu îşi pot permite să îl folosească în mod constant. O şedinţă costă aproximativ 400 euro. Am fost nevoiţi să refuzăm pacienţii cronici de peste 70 de ani, care au neoplazii asociate. Ne descurcăm cu aceste două locuri de acuţi pentru a rezolva şi problemele celor cronici. Au existat decese, au mai apelat la transplant, au mai avut un transfer, pe o perioadă limitat. Lucrăm de la o zi la alta.”

Transplantul pentru viaţă

“Ca şi cost, diferenţa dintre costul transplantului şi costul tratamentului prin hemodializă este infimă. Ca şi confort al bolnavului, diferenţa este extrem de mare. Bolnavul nu mai depinde de aparat, nu mai vine de trei ori pe săptămână şi, practic, acest rinichi pe care îl are funcţionează la capacitate maximă, nu apar complicaţii. Singurul dezavantaj sunt medicamentele imunosupresoare, pe care trebuie să le ia zilnic, care sunt în doze din ce în ce mai mici, dacă evoluţia este bună. La ora actuală, avem 16 pacienţi plecaţi din hemodializă în transplant. Toţi sunt transplantaţi la Cluj şi evoluează bime. Aş recomanda tuturor acuţilor tineri care fac hemodializă, fără comorbidităţi, să apeleze la trasplant. Opţiunea este limitată de lipsa grefei. La ora actuală, pe lângă transplantul cu rinichi de la un donator viu, din familie, există transplantul realizat de la donator viu, care nu este înrudit prin sânge şi transplantul de la donator cadavru. Sigur că donator cadavru sunt foarte puţine. Pacienţii noştri sunt pe listă la Cluj şi, în momentul în care apare o grefă compatibilă, sunt chemaţi. Cele mai multe transplanturi se realizează de la donatori vii, din familie. Există şi posibilitatea de transplant încrucişat. Adică, pacientul merge cu donatorul rudă de sânge, care vrea să doneze, dar nu este compatibil cu el. Se fac testele de compatibiltate, sunt înregistraţi în computer şi la fel fac şi alţi pacienţi, care sunt înregistraţi în alte oraşe. Dacă există compatibilitate între donatorul unuia şi alt acceptor, se face acest transplant încrucişat.”
Corina ALBOTA

Cât costă viaţa

Pentru dializa unui singur pacient se cheltuie, anual, 13.000 de dolari, iar o operaţie de transplant de rinichi costă 14.000 de dolari. Pentru persoanele dependente de dializă, transplantul reprezintă singura soluţie, speranţa lor de viaţă fiind de maximum zece ani. Pe lista de aşteptare poţi să rămâi şi doi sau trei ani, până se găseşte un donator compatibil. Uneori e prea târziu. Singura soluţie care rămâne este de a cumpăra un rinichi. În Occident există 12 donatori la o mie de locuitori.

Primul transplant de rinichi

Prof. Dr. Petru Drăgan a fost cel care a realizat primul transplant de rinichi din România, introducând alte 15 intervenţii chirurgicale noi în Clinica de Urologie din Timişoara, pe care o conduce de aproape 15 ani.
Pe plan mondial, primul transplant de rincihi a fost unul reuşit. S-a efectuat la Spitalul Peter Bent Brigham din Boston, unde a fost operat Richard Herrick, al cărui rinichi nu mai funcţiona. Fratele său geamăn a fost cel care a donat un rinichi, iar transplantul a fost o reuşită, mai ales datorită faptului că era vorba despre fraţi identici. Pentru a înlătura orice nepotrivire, s-au folosit razele X, care au cauzat, însă, efecte secundare. În 1959, doi medici din Boston au descoperit că anumite medicamente sunt la fel de eficiente ca radiaţiile, dar fără a avea efecrte secundare. În timp, rata de spravieţuire a celor care beneficiază de un transplant de rinichi a crescut constant, apropiindu-se de 100%.