Unu plus doi face patru Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 55 Vizualizări

Unu plus doi face patru

221_cjccapziar.gifLa o zi după semnarea Acordului de funcţionare a Coaliţiei, liderii mureşeni s-au întâlnit pentru a forma echipa judeţeană de coordonare. PNL are preşedinte interimar degeaba, pentru că membru în CJC e Nicolăescu Cel Ales. Sighişoreanul Florian Coman, duşmanul liberalilor, este reprezentantul PD în Consiliul Judeţean al Coaliţiei. Raportul pe baza căruia vor fi schimbaţi şefii deconcentratelor e gata, dar e confidenţial. Oricum, spune Dobre, “numirile nu se vor face pe criterii politice”. Mai există Alianţa DA?
N-a trecut nici o zi de când PNL-PD, UDMR şi PUR au semnat Acordul de funcţionare a Coaliţiei de guvernare şi liderii locali ai celor patru (sau trei?) formaţiuni s-au întâlnit pentru a forma Consiliul Judeţean al Coaliţiei.
Joi seară, la o zi după ce s-a semnat Acordul între preşedinţii celor patru partide aflate la guvernare, s-au întâlnit şi liderii mureşeni pentru a discuta modul în care protocolul de bună înţelegere (sau pactul de neagresiune, cum doriţi) în Coaliţie va fi transpus la nivel local.
Potrivit documentului semnat la Bucureşti, CJC trebuia să fie format din opt membri, adică preşedinţii filialelor judeţene ale celor patru partide şi încă un reprezentat al fiecărei părţi. Ei bine, această prevedere pune PNL Mureş într-o situaţie bizară. După ce săptămâna trecută Ladislau Schwartz, preşedintele interimar, era mazilit de deputatul Eugen Nicolăescu pe motiv că nu respectase o serie de prevederi statutare – pentru cunoscători, l-a susţinut la conducerea Direcţiei Silvice pe Teodor Herlea –, în locul lui a fost numit Eugen Bândea, patronul Cambus Sighişoara. Cu toate acestea, cei doi reprezentanţi ai PNL în CJC sunt Eugen Nicolăescu şi Ciprian Dobre. Explicaţia oferită de deputatul Nicolăescu este cel puţin interesantă. Adică o fi Bândea preşedintele PNL Mureş, dar nu este decât preşedinte interimar, pe când el, Nicolăescu, este preşedintele ales. Preşedinte ales, într-adevăr, dar suspendat, pentru că funcţia pe care o ocupă în conducerea centrală a PNL, aceea de membru al Biroului Executiv Central, este incompatibilă cu cea de preşedinte al unei filiale judeţene.
Un alt paradox al CJC este prezenţa din partea PD, alături de Dinu Socotar, a lui Florian Meluş Coman, care prin 2002 era la cuţite cu liberalii sighişoreni. Coman a primit, în sfârşit, o funcţie, după ce a cerut, pe rând, vicepreşedinţia Consiliului Judeţean, şefia R.A.R. sau a A.R.R. şi, în final, a oficiului prefectural pe care Ciprian Dobre îl dorea la Sighişoara.
UDMR va fi reprezentat în această structură prin deputatul Attila Kelemen, preşedinte al filialei mureşene, şi Frunda Gyorgy, în timp ce nota de PURitate va fi adusă de Marian Cornaciu şi Silviu Morariu.

La conferinţa de presă organizată ieri la sediul PNL, Nicolăescu, Socotar, Frunda, Cornaciu şi prefectul Dobre, adică cinci din cei opt membri ai CJC, au prezentat modul în care se vor realiza schimbările din conducerea descentralizatelor, cele atât de intens negociate săptămânile trecute. Potrivit celor cinci, însă, “nu vor exista schimbări de oameni pe criterii politice”, singura bază pe care ele vor fi operate fiind un raport de evaluare, ale cărui concluzii vor fi trimise spre analiză ministerelor de resort. Raportul este, însă, confidenţial, şi nu va fi dat publicităţii.
Un prilej de bâlbe pentru cei cinci potenţi locali a fost lipsa din textul protocolului a titulaturii Alianţa DA, cele două partide componente fiind menţionate ca PNL-PD. Potrivit lui Nicolăescu, acest lucru vine că urmare a faptului că nu există grupuri parlamenare comune ale celor două partide, Dobre spune că e o chestiune juridică, în timp ce Frunda, fără a fi parte a problemei, a conchis că “Alianţa DA a fost o alianţă electorală”. Ciudat, dacă ne amintim de aprecierile lui Băsescu în perioada când încerca să încropească Guvernul, când argumenta că Alianţa a câştigat, de fapt, alegerile, pentru că este o uniune politică, în timp ce PSD+PUR era doar una electorală.

Relu T~TAR
relu@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE