Numărul scrisorilor clasice este în creştere Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

Numărul scrisorilor clasice este în creştere

288_mail.gifDe la semnale luminoase făcute din vârful dealului, la răvaşele trimise cu porumbeii călători, omul a găsit întotdeauna metode noi de comunicare. Astăzi avem poşta electronică. Chiar dacă pe internet ofertele de felicitări sunt numeroase iar textul digital este îmbogăţit cu imagini şi sunet, o scrisoare scrisă de mână, trimisă de ziua Dragobetelor sau cu altă ocazie specială, nu are termen de comparaţie în ceea ce priveşte reacţia destinatarului. Acesta este şi motivul pentru care numărul scrisorilor care ajung în casele mureşenilor este în creştere.

Mailul – mai repede, mai sigur

Trimiterea unui e-mail este considerată de foarte multă lume mult mai avantajoasă decât utilizarea serviciilor poştei clasice. O oră la un internet-café costă în jur de 15.000 lei, iar de la birou poţi trimite, liniştit, zeci de scrisori, fără a te deplasa şi fără cheltuială suplimentară. “Pentru mine este mult mai comod să trimit de la servici un mail, însoţit de poze, dacă vreau. Mi se pare mult mai rapid. Am o soră plecată în străinătate de patru ani şi amândouă stăm zilnic pe net, povestim, ne trimitem poze sau ne felicităm cu diferite ocazii. Nu ştiu când am scris ultima oară o scrisoare de mână. Poate chiar de când umblam la grădiniţă şi trebuia să scriem câteva rânduri mamei de 8 Martie. Oricum, de foarte, foarte mult timp”, spune Mirela. Ciprian este de aceeaşi părere: “Mie mi se pare confortabil şi sigur, scrisorile şi felicitările nu se mai pierd sau nu mai există riscul de a se deteriora pe drumul făcut. Nu se mai cheltuie zeci de mii de lei pentru trimiterea unor scrisori în străinătate şi este foarte rapid. Acum trimit, acum mi se răspunde. Ultima scrisoare de mână am scris-o când eram în timpul stagiului militar. Am trimis-o părinţilor, care nu au acces la internet. Dar atât. În rest, îmi luam bilet de voie şi mergeam la un internet să scriu prietenilor şi să stau pe chat”.

24 milioane de scrisori într-un an

Deşi accesul la informaţie şi posibilitatea de comunicare a devenit prin internet mult mai rapidă şi sigură, oamenii nu renunţă la a scrie scrisori de mână. Dimpotrivă. Numărul de corespondenţe înregistrate la Oficiul Judeţean de Poştă este în creştere în fiecare an. În anul 2003, aproximativ 20 de milioane de scrisori au ajuns în mâinile mureşenilor, iar comparativ cu anul următor, numărul lor a crescut cu alte 3,6 milioane de corespondenţe. “Nimic nu se compară cu scrisul de mână. O felicitare sau o scrisoare primită prin poştă dă dovadă de o mai mare atenţie decât cea trimisă prin internet. Este mult mai apreciată şi face o impresie mai bună. O mamă care are un copil la facultate în alt oraş, chiar dacă vorbeşte zilnic cu acesta la telefon despre toate noutăţile de peste zi, ea tot aşteaptă o scrisoare în poştă de la el. Este un gest care apropie suflete”, spune Emilia Iacob, şeful Oficiul Judeţean de Poştă.
Poşta Română este unul din membrii fondatori ai Uniunii Poştale Universale, alături de alte 173 de ţări membre. Anul trecut congresul Uniunii s-a ţinut la Bucureşti, ocazie cu care s-au făcut alegeri pentru noul preşedinte, care urmează a activa în conducere timp de cinci ani. Voturile pro au adus în funcţie un bucureştean. “În ceea ce priveşte judeţul nostru, acesta se află printre primele ca număr de subunităţi poştale, ca prestaţii şi venituri. Şi ne bucurăm de creşteri la majoritatea serviciilor prestate de noi”, se mândreşte Emilia Iacob.

Felicitarea electronică nu sensibilizează

Febra internetului i-a curpins pe români tot mai mult în ultimii ani. Adresat la început persoanelor cu bani şi folosit în general de un mediu restrâns al populaţiei, la noi s-a dezvoltat destul de greu. Într-un timp relativ scurt, însă, oamenii au început să folosească tot mai des internetul, au început să comunice mai repede şi mai ieftin.
Acum avem ziare electronice, pagini web, transfer de fişiere şi de bani, facem cumpărături în timp real pe net doar în câteva minute. Trăim într-o societate modernă, informaţională, a cunoaşterii. Deşi pe internet ofertele de felicitări sunt numeroase iar textul digital este îmbogăţit cu imagini şi sunet, o scrisoare scrisă de mână, trimisă de ziua Dragobetelor sau cu altă ocazie specială, nu are termen de comparaţie în ceea ce priveşte reacţia destinatarului. Puţin şifonată, cu textul scris puţin într-o parte, urma unei lacrimi sau mirosul slab al unui parfum impregnat în hârtie, sunt câteva din motivele pentru care o scrisoare de mână este întotdeauna preferabilă celei electronice.
Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE