Reportaje cu ecou: nevoiaşii ajutaţi de oamenii cu suflet Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 55 Vizualizări

Reportaje cu ecou: nevoiaşii ajutaţi de oamenii cu suflet

În urma reportajelor sociale prezentate de cotidianul nostru, mai multe familii şi asociaţii din Mureş şi Reghin au venit la redacţia noastră pentru a ajuta famiile nevoiaşe.

Reportajul prezentat miercuri, 16 februarie – “Şase oameni sunt bătaia de joc a autorităţilor” – a atras atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copiilor. Instituţia are în baza de date mai multe familii neajutorate, care sunt sprijinite lunar. Nu este şi cazul familiei Roman, care locuieşte într-o încăpere mult prea mică pentru cei şase membri. La locuinţa familiei s-a deplasat un inspector pentru a constata sărăcia în care trăiesc. După o zi de la vizita inspectorului, Protecţia Copilului Mureş a donat familiei alimente, haine, încălţăminte şi materiale igienico-sanitare. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Magda Colceriu, a declarat că instituţia are un fond de urgenţă care provine din două surse, programele PHARE şi bugetul Consiliului Judeţean, care se cifrează, pe anul 2005, la un miliard de lei. Sprijinul este acordat familiilor care au mulţi copii şi constă în haine, alimente, medicamente, lemne pentru foc, obiecte igienico-sanitare şi plata cheltuielilor între o lună şi trei luni. Până la această dată au fost depuse deja 100 de cereri pentru sprijin.

Ana Pop va avea un nou venit financiar

Ana Pop are 86 de ani, este singură şi nu mai speră nimic de la viaţă. Are un venit de 1,2 milioane lei, bani care reprezintă jumătate din cuantumul pensiei soţului decedat. După ce îşi plăteşte datoriile, femeia rămâne cu 150.000 lei, bani din care este nevoită să se descurce o lună întreagă. Mănâncarea ei zilnică constă în cartofi. Materialul prezentat în data de 11 februarie, “Viaţă de 5 dolari”, a sensibilizat cititorii. O tânără de 28 de ani din Sfântu Gheorghe, căsătorită şi cu un loc de muncă modest, a telefonat la redacţie pentru a ne spune că-i va dona Anei lunar o cota parte din salarul ei. A preferat să rămână anonimă.

iga Tinerilor Creştini Ortodocşi ajută famiile sărace

În urmă cu 6 ani s-a trezit pe stradă fără un acoperiş deasupra capului, bolnavă de TBC şi cu patru nepoţi. Nu s-a putut descurcat financiar, şi-a dat nepoţii la orfelinat şi s-a apucat de cerşit. Reghina Hipi stă zilnic, zgribulită de frig, pe unul din scaunele Catedralei Ortodoxe. Reghina Hipi locuieşte acum într-o cămăruţă cu alte şase persoane. În urma publicării reportajului “Pe stradă la 76 de ani” din data de 17 februarie, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din Reghin, a adus la redacţia ziarului nostru mai multe pachete destinate familiilor nevoiaşe din Târgu Mureş. Acestea conţineau obiecte vestimentare pentru copii şi vârstnici. Tinerii fac pachete pe care le donează familiilor sărace din Reghin. Deseori, pentru că nu ajung pachetele pentru toate familiile care sunt în evidenţa lor, membrii ligii fac chete pe la oameni cu suport financiar şi firme din Reghin. Redacţia Zi de Zi a donat ieri două pachete cu haine atât pentru Reghina Hipi cât şi pentru cei care îşi duc veacul alături de ea.
Bucuria acestor oameni oamenilor nu se poate descrie în cuvinte. Redacţia cotidianului Zi de Zi mulţumeşte celor care şi-au deschis inima şi au sprijinit aceste persoane.
Liana TODORAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE