Floarea Grosu nu cunoaşte legea Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 109 Vizualizări

Floarea Grosu nu cunoaşte legea

339_floreagrosu.gifConsiliul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş – adică cinci judecători – a decis în şedinţa din 28 februarie 2005 să-i retragă acreditarea colegului nostru Adrian Giurgea, corespondent al cotidianului România liberă (Rl). Abuziv, nemotivat legal, CA s-a gândit să scape de un ghimpe care nu scria aşa cum vroia conducerea instanţei… La comandă.

În comunicatul remis redacţiei RL se arată că, "urmare a modului în care reprezentantul dvs. a prezentat în nenumărate rânduri activitatea instanţelor din raza Curţii de Apel Târgu Mureş, (…) în raport cu dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea 544/2001, începând cu data de 1.03.2005, vom retrage acreditarea domnului Giurgea Adrian…". Colegiul de conducere şi-a motivat gestul, abuziv cum vom arăta mai jos, prin faptul că Adrian Giurgea ar fi relatat ştirile "deformat şi nereal, fără o prealabilă documentare şi cu încălcarea principiilor deontologice care guvernează această profesie (…) şi considerăm că dreptul la replică al acestei instanţe a fost încălcat, întrucât solicitării noastre din data de 10.12.2004 nu i s-a dat curs". În mărinimia lor, judecătorii le amintesc colegilor noştri de la RL că au dreptul, conform legii, să desemneze un alt corespondent, o inserare – i-am spune – răutăcioasă, ştiut fiind faptul că RL are un singur corespondent în judeţul Mureş şi nu e chiar facil să îţi găseşti altul.
Dacă nu primim laude, să “facem” abuzuri…
Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş încalcă flragrant, cum a arătat şi colegul nostru în memoriul înaintat Consiliului Superior al Magistraturii şi Delegaţiei Comisiei Europene în România, dreptul la liberă exprimare, iar motivarea retragerii acreditării în baza art. 18, alin. 3 din Legea 544/2001 este nelegală. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 lit. f din Normele metetodologice de aplicare a Legii 544, Curtea de Apel putea să retragă acreditarea unui jurnalist "numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii instituţiei sau autorităţii publice respective şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist". Deşi aceasta este prevederea legală, colegiul de conducere al CA a dat o interpretare proprie textului de lege invocat, argumentându-şi hotărârea taman pe dos. Astfel, în comunicatul remis RL, CA se leagă tocmai de articolele publicate de Adrian Giurgea şi de opiniile exprimate de acesta cu referire la activitatea instanţelor din raza CA. Ni se pare extrem de grav ca o instanţă din România, nemulţumită de articolele care vizează activitatea judecătorilor săi – şi nicidecum alte aspecte – să abuzeze de lege şi să încerce să deturneze atenţia de la neregulile constatate, prin acţiuni de genul celei de mai sus. De asemenea, atâta timp cât legea prevede clar condiţiile limitativ prevăzute în care acreditarea unui jurnalist se poate retrage, nu înţelegem cum o instanţă îşi poate permite să interpreteze extensiv legea pe care trebuie să o respecte. O altă remarcă ce ni se pare, de asemenea, de bun simţ este că, dacă întradevăr erau nemulţumiţi de anumite articole, judecătorii respectivi aveau dreptul să-l acţioneze în instanţă pe ziaristul presupus culpabil, acţiune care nu are, însă, nici o legătură cu acreditarea jurnalistului.

UE nu ne arată degeaba cu degetul

Această acţiune, dincolo de caracterul de intimidare, reprezintă din nou o ingerinţă, o intrare cu bocancii în activitatea mass-media. Procedând astfel, judecătorii au adus atingere nu doar prevederilor constituţionale care reglementează dreptul la liberă exprimare, dar au încălcat şi articolul 10 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Omului, care protejează acelaşi drept. Pentru că se pare că judecătorii au probleme de cunoaştere a legii, le reamintim conţinutul acestui articol: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere". Adică, CA nu poate nici stopa publicarea unor articole, cenzura conţinutul lor şi nici nu pot împiedica un ziarist să-şi facă meseria – de a aduna informaţii, a scrie şi a le publica, după o riguroasă verificare – atunci când nu se împiedică de refuzuri de care preşedintele CA s-a obişnuit să facă uz.
Gestul reprezentanţilor CA este incalificabil raportat şi la Uniunea Europeană. Astfel, în timp ce comisarul european pentru extindere Olli Rehn ne avertizează că aderarea la UE a României ar putea fi amânată cu un an, iar unul dintre motive se referă chiar la Justiţie, la Târgu Mureş câţiva judecători se comportă ca pe moşia proprie, nesocotind legile în vigoare.
Cât despre comentariile despre deontologie, considerăm că unora dintre cei cinci judecători, componenţi ai Colegiului de conducere al CA, ar trebui să le fie ruşine să aducă în discuţie un astfel de argument, atâta timp cât ei oferă informaţii eronate, ascund adevărul etc. Credem că mai întâi ar fi cinstit şi corect să se uite în ograda proprie, deontologic vorbind.
În final, am vrea să insistăm asupra unui ultim aspect referitor la publicarea unui drept la replică. Astfel, le reamintim semnatarilor hotărârii de retragere a acreditării că o publicaţie – în cazul de faţă, am înţeles că acel drept la replică a fost remis redacţiei o dată cu comunicatul din 28 februarie – nu are obligaţia să publice dreptul la replică, mai ales că nu există o prevedere legală unitară în acest sens.
Până la închiderea ediţiei ministrul Justiţiei, Monica Macovei, nu a putut fi contactată, deoarece nu ne-a răspuns la telefon. O opinie a CA nu am considerat necesar să mai solicităm, atâta timp cât judecătorii şi-au exprimat punctul de vedere în hotărârea de retragere a acreditării. Cu toate acestea, în discuţia avută cu Nicolae Ionaş, semnatarul comunicatului, acesta a menţionat că nu doreşte să facă alte completări.
Cotidianul nostru solicită o poziţie a CSM şi a ONG-urilor privind acest caz, care se poate constitui într-un alt precedent grav care atentează la libertatea de exprimare a jurnaliştilor.
Vom reveni asupra acestei acţiuni abuzive în numerele viitoare.
Ligia VORO

"…singurul argument, în ce mă priveşte, care a stat la baza luării măsurii de către conducerea Curţii de Apel se referă exclusiv la modalitatea în care am înţeles să-mi redactez materialele de presă, deci să-mi exprim opinia cu privire la problemele existente la instanţe. O astfel de motivare încalcă şi prevederile art. 30 alin.2 din Normele metodologice: acreditarea ziariştilor nu atrage controlul autorităţilor sau instituţiilor publice ce au acordat acreditarea asupra materialelor publicate de ziaristul acreditat."
Adrian Giurgea

"Consider că această retragere este totalmente abuzivă şi motivul invocat nu se încadrează în Legea nr. 544/2001, întrucât Adrian Giurgea nu a deranjat activitatea instanţei. Un articol apărut într-o publicaţie nu poate deranja o instanţă, dar dacă acesta este adevărat, atunci sunt foarte triste. Noi i-am spus d-lui Adrian Giurgea să formuleze o reclamaţie administrativă, iar dacă aceasta nu se soluţionează, are posibilitatea să atace în instanţă Curtea de Apel. Totodată, este interesant că tocmai atunci când România liberă a dezvăluit că dintr-un dosar au dispărut probe, corespondentului i se ridică acreditarea. S-ar putea să existe o legătură."

Haller Istvan,
coordonatorul Biroului pentru Drepturile Omului
din cadrul Ligii Pro Europa

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE