Retragere completă Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

Retragere completă

632_Retragere.gifSiria a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite că îşi va retrage complet trupele din Liban. Într-o scrisoare trimisă ONU, ministrul de externe sirian, Faruk al-Shara, afirmă că plecarea militarilor se va încheia înainte de alegerile generale programate să aibă loc în Liban în luna mai. Scrisoarea trimisă ONU este cea mai clară indicaţie de până acum că Siria este într-adevăr hotărâtă să îşi retragă trupele din Liban. Ministrul sirian a promis că alegerile parlamentare din Liban vor avea loc în absenţa trupelor siriene, chiar dacă un calendar precis al retragerii nu a fost formulat în detaliu. Detaliile celei de-a doua şi ultimei faze a retragerii vor fi stabilite la întâlnirea comitetul militar mixt siriano – libanez de pe 7 aprilie. Prima etapă a fost deja încheiată- multe din forţele siriene precum şi serviciile de informaţii au eliberat poziţiile din nordul şi centrul Libanului şi se află acum în estul ţării, în valea Bekaa, aproape de frontiera cu Siria. O poziţie a apărării antiaeriene siriene din Valea Bekaa a fost şi ea demontată. În ultima lună, numărul trupelor siriene din Liban s-a redus de la 14.000 la 8.000 de soldaţi.
I.B.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE