Exerciţii de primăvară Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

Exerciţii de primăvară

693_Exercitii.gifOdată cu venirea primăverii, una dintre priorităţile sexului feminin, dar nu numai, este un corp suplu, pentru ca îmbrăcămintea de vară să se potrivească perfect. Iarna vine de obicei cu kilograme în plus, iar primăvara este momentul propice unui antrenament ca la carte la sala de forţă, la aerobic sau – de ce nuă – pe role sau bicicletă.
Vremea, propice plimbărilor poate fi un impuls pentru cei care doresc să fie în formă. ţn plus, alimentaţia se diversifică, odată cu apariţia legumelor şi fructelor. Dar să o luăm pe rând. Orice exerciţiu fizic începe cu o încălzire prealabilă, pentru a evita contracturile musculare. Dacă alegi bicicleta, pierzi, în medie, 150 de calorii. ţn plus, îţi tonifici întreg corpul şi ai parte de o plimbare plăcută în aer liber. Dacă preferi rolele, numărul de calorii pierdute este egal, dar exersezi şi îndemânarea. Dacă ai ocazia să mergi la bazin, numărul de calorii pierdute creşte la 250. Se ştie că gimnastica în bazin este mult mai eficace decât cea de "pe uscat". Sporturile în aer liber la îndemâna oricui pot fi tenisul de câmp sau ping-pong-ul, iar fiecare înseamnă 250, respectiv 150 de calorii în minus. Iar dacă vi se pare prea greu să porogramaţi o activitate sportivă în program, atunci alegeţi mersul pe jos, care înseamnă 100 de calorii în minus.
Experţii estimează că în cursul unui antrenament normal la aerobic, se pierd, în medie, 300-400 de calorii. Dacă v-aţi hotărât să fiţi în pas cu noile tendinţe, alegeţi un antrenament de tae-bo, în urma căruia se pierd 500-800 de calorii. Sau puteţi opta pentru dans. O seară petrecută cu prietenii pe ringul de dans vă scapă de 250 de calorii.
ţntr-adevăr, opţiuni sunt multe, tot ce mai aveţi nevoie este voinţă, dar şi un regim de viaţă sănătos, fără excese de vreun fel. Succes!
Laura IONESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE