Adio, Papa! Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 35 Vizualizări

Adio, Papa!

738_Adio.gifPiaţa Sfântul Petru din Roma a găzduit vineri, 8 aprilie, 2005, cea mai mare reuniune de lideri politici şi spirituali din istorie, veniţi în capitala Italiei pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Papa Ioan Paul al II-lea. Funeraliile suvernaului pontif au fost urmărite de cel puţin 300 000 de persoane care au umplut până la refuz Piaţa Vaticanului, în timp ce aproximativ 5 milioane de pelerini au privit ceremonia pe ecrane gigant instalate în toate colţurile Romei.

Ritualul funerar a început la orele 11. Trupul neînsufleţit al Papei a fost aşezat în sicriu cu două ore mai devreme, în cursul unei ceremonii cu uşile închise, dupa ce a fost expus timp de trei zile şi trei nopţi pe un catafalc, în bazilică. În prealabil, chipul Papei a fost acoperit cu un văl din mătase albă, aşezat de maestrul de ceremonii liturgice, Monseniorul Piero Marini, şi de Monseniorul Dziwisz. Sicriul de chiparos a fost purtat de 12 bărbaţi îmbrăcaţi în negru pe esplanada din faţa bazilicii Sfântul Petru, în acordurile cântecelor gregoriane. Sosirea sa a fost aplaudată îndelung, iar multe persoane au izbucnit în lacrimi. După depunerea sicriului în faţa altarului, procesiunea cardinalilor, îmbrăcaţi în purpuriu şi cu capetele acoperite cu mitre albe, a ieşit din bazilică şi s-a aşezat pe scaunele amplasate în piaţă.

Cereri de sanctificare

Slujba de înmormântare a fost celebrată de cardinalul german Joseph Ratzinger, în vârstă de 77 de ani, decan al Colegiului cardinalilor. Cardinalul a rememorat momentele importante ale vieţii Papei, de la zilele în care muncea într-o uzină în Polonia ocupată de nazişti până la ultimele clipe ale celui care a condus lumea celor peste un miliard de catolici din lume. “Putem fi siguri că iubitul nostru Papă stă astăzi la fereastră, că ne vede şi ne binecuvântează”, a spus Ratzinger arătând cu degetul spre ferestra de la etajul trei al clădirii Vaticanului.
Cardinalul a continuat cu un puternic accent italian: ”Graţie credinţei sale nezdruncinate, el a putut face faţă unei misiuni care era mai presus de forţele pur umane: aceea de a fi păstorul turmei lui Christos, al Bisericii sale universale. Astăzi îngropăm în pământ rămăşiţele sale ca o sămânţă a nemuririi – inimile noastre sunt pline de tristeţe, dar în acelaşi timp de speranţă voioasă şi de recunoştinţă profundă”. Ratzinger a fost întrerupt de cel puţin 12 ori de aplauzele mulţimii, mai ales atunci când a declarat: "Papa, aşa cum ştim cu toţii, a dorit să se ofere fără rezerve, pîna în ultimul moment, pentru Christos şi astfel şi pentru noi". La încheierea predicii, mulţimea credincioşilor reuniţi în Piaţa Sfântul Petru a cerut sanctificarea imediată a lui Ioan Paul al II-lea “Cel Mare”.

Întoarcerea în ţărână

După liturghia de două ore şi jumătate, sicriul Papei a fost transportat în Grota de la Vatican, sub Bazilica Sfântul Petru, alături de ceilalţi suverani pontifi. Sicriul a fost depus în locul unde s-au aflat rămăşiţele pământeşti ale Papei Ioan Paul al XXIII-lea, înainte de a fi beatificat, în anul 2000, şi care mai apoi au fost transferate în Bazilica Sfântul Petru. Ultima parte a funeraliilor a fost condusă de de cardinalul Camerlengo, în prezenţa principalilor prelaţi al Curiei, a cardinalului Ruini şi a celor apropiaţi Suveranului Pontif, şi s-a încheiat prin coborârea în mormânt a sicriului. Arhiepiscopul Piero Marini, maestrul de ceremonii pentru festivităţi liturgice al Vaticanului, a declarat că dorinţa expresă a Suveranului Pontif a fost de a fi îngropat în pământ şi nu într-un cavou. În sicriul în care se află corpul Papei au fost depuse medaliile comemorative primite în cei 26 de ani de pontificat şi un manuscris în limba latină care descrie viaţa Suveranului Pontif. Succesorul său va fi ales de cei 116 cardinali care se vor reuni în Conclav, începînd de la 18 aprilie.

Ioan BUTIURCÃ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE