Pe podiumul datornicilor Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 42 Vizualizări

Pe podiumul datornicilor

1033_Podium.gifSpitalul Clinic este îngropat în datorii

Spitalul Clinic Târgu Mureş este, la nivel naţional, pe locul al treilea în ceea ce priveşte datoriile către Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM), cu o sumă de 18,5 miliarde de lei. Totdată, spitalul mureşean este pe locul întâi în ţară în ceea ce priveşte numărul paturilor.
Din cauza datoriilor uriaşe, începând cu 9 mai 47 de furnizori de materiale sanitare au anunţat încetarea furnizării de produse medicale până la achitarea datoriei pe care sistemul sanitar o are pentru anul 2004. Protocolul încheiat la începutul lunii martie între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi AFPM pare a nu fi rezolvat probelemele, întrucât termenele de plată nu au fost respectate conform înţelegerii.
Această decizie afectează parţial şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, care avea relaţii contractuale cu o parte din furnizorii care au sistat relaţiile cu unităţile medicale. Florin Buicu (foto), director administrativ al celei mai importante unităţi spitaliceşti mureşene a făcut un apel către ceilalţi furnizori, pentru a asigura necesarul de produse necesar tratamentului celor internaţi. O nouă întâlnire între CNAS, MS, AFPM şi directorii a primelor 19 spitale din ţară în ceea ce priveşte datoriile va avea loc mâine la Bucureşti. “Nu avem ce ne reproşa în ceea ce priveşte managementul. Noi am asigurat asistenţă medicală pentru toţi pacienţii care au apelat la serviciile noastre”, explică Florin Buicu. În ceea ce priveşte furnizorii de medicamente, care au fost contestaţi după ce primele comenzi din anul 2005 au sosit incomplete sau neconforme, aceştia şi-au revizuit atitudinea după ce mai multe unităţi sanitare din ţară, printre care şi Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş şi SMURD, au trimis sesizări către Ministerul Sănătăţii.

Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE