Erori în tratament Externe
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Erori în tratament

Ministerul Sãnãtãţii din Israel a creat o comisie pentru investigarea modului în care a fost tratat premierul Ariel Sharon dupã atacul cerebral suferit la 18 decembrie. Iniţierea anchetei a fost decisã în urma informaţiilor din presã şi declaraţiilor medicilor de la spitalul Hadassah potrivit cãrora lui Sharon i-au fost prescrise prea multe medicamente şi i s-a acordat prea puţinã îngrijire medicalã, în condiţiile în care premierul şi-a reluat activitatea doar dupã câteva zile de spitalizare. Cotidianul Haaretz a dezvãluit miercuri cã medici de la spitalul universitar Hadassah Ein Karem din Ierusalim au descoperit cã premierul Sharon suferea de o maladie a vaselor sanguine dupã primul atac cerebral. Conform literaturii medicale, administrarea unor anticoagulante unui bolnav ce suferã de angiopatie amiloidã cerebralã (CAA) sporeşte riscul de atac cerebral. Cu toate acestea, premierului israelian i s-au prescris astfel de medicamente. Un medic de la Hadassah a afirmat sub rezerva anonimatului cã decizia de a i se administra primului ministru anticoagulante a fost o "gafã majorã", care a contribuit decisiv la hemoragia cerebralã masivã din 4 ianuarie. Alţi medici contactaţi de Haaretz au apreciat drept neindicatã, în caz de CAA, intervenţia chirurgicalã la inimã (cateterism) la care urma sã fie supus Ariel Sharon dupã primul atac cerebral. În prezent, premierul israelian se aflã în afarã oricãrui pericol imediat, dar nu şi-a recãpãtat deocamdatã cunoştinţa. Medicii au încetat administrarea de sedative urmând sã se pronunţe în câteva zile asupra şanselor de recuperare a lui Ariel Sharon. (I.B.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE