Naţionalism pentru comunitate Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

Naţionalism pentru comunitate

Primenirea clasei politice a fost, atât în campania electorală cât şi ulterior, o temă vehiculată de presă. Multe formaţiuni şi-au făcut un titlu de glorie din includerea pe liste a unor tineri, dar aceştia au fost plasaţi, în general, pe poziţii neeligibile, iar în Parlament au ajuns tot cei vechi. În spatele "bătrânilor" taraţi de educaţia comunistă, stau totuşi tineri valoroşi, care nu peste mult timp vor prelua frâiele politicii. Judeţul Mureş are un prefect sub 35 de ani şi unul dintre cei mai tineri senatori. Asta înseamnă că tinereţea nu este văzută ca un impediment pentru recunoaşterea valorii. Zi de Zi vi-i prezintă pe cei mai importanţi oameni din structurile de tineret ale partidelor.

Vicepreşedinte al PRM Mureş şi consilier parlamentar, Adrian Moldovan are o experienţă politică bogată pentru vârsta lui, 26 de ani. Cei cinci ani petrecuţi în preajma deputatului Adrian Moisoiu l-au învăţat că politica se poate face doar dacă ai la bază cunoaşterea amănunţită a realităţilor zonei pe care vrei să o reprezinţi. Este obişnuit cu birocraţia de partid, pentru că a fost o bună perioadă secretar executiv al filialei şi consideră că peste doi ani va fi suficient de bine pregătit încât să candideze pentru o funcţie de consilier local sau judeţean.
* Reporter: Când ai intrat în politică şi de ce ai ales PRM?
Adrian Moldovan: Am intrat în politică în anul 2000, în primul an de facultate. Având în vedere specializarea pentru care mă pregăteam, am ajuns la concluzia că ar trebui să am şi eu un rol în viaţa socială şi politică. Influenţat şi de structura mea naţionalistă şi studiind oferta electorală din acel moment, am rămas cu două opţiuni, PUNR şi PRM. Sincer, am ales PRM pentru că aveam prieteni aici şi, în plus, era în opoziţie.
* Rep.: Care este doctrina PRM şi ce înseamnă pentru tine?
A.M.: Doctrina PRM este una naţionalistă. Naţionalismul, din punctul meu de vedere, înseamnă apărarea valorilor tradiţionale şi consider că o naţiune care nu-şi apără aceste valori este sortită dispariţiei. Din punct de vedere economic, însă, este foarte aproape de cea social-democrată. Spre deosebire, de exemplu, de cea a PUNR, care tot un partid naţionalist fiind, are o doctrină economică liberală.
* Rep.: Ai avut de suferit pentru implicarea ta politică, în şcoală sau între prieteni?
A.M.: Din partea persoanelor apropiate niciodată, chiar dacă sunt de naţionalitate maghiară. Reproşuri au venit din partea unor persoane care nu erau implicate în viaţa politică şi nu aveau cunoştinţe despre doctrina şi programul PRM. Nu am ascuns niciodată faptul că fac parte din PRM şi nici nu am simţit nevoia să fac acest lucru.
* Rep.: Fiind consilier parlamentar, ai o experienţă politică destul de bogată. Cum vezi, la 26 de ani, viaţa politică din România?
A.M.: Din păcate, presa, nu neapărat din rea-voinţă, ci mai degrabă din interese financiare, tinde să pună în evidenţă doar aspectele negative ale activităţii parlamentarilor români. Nu neg faptul că în Parlament există şi demnitari care nu-şi au locul în această structură, dar majoritatea îşi fac cu conştiinciozitate datoria faţă de electorat.
* Rep.: De ce nu ai candidat până acum pentru nici o funcţie?
A.M.: În primul rând am considerat că este de datoria partidulu să trimită în structurile alese persoane bine pregătite. În al doilea rând, filiala judeţeană a considerat că ar fi mai util interesului filialei să o reprezint în Biroul Electoral Judeţean, calitate incompatibilă cu cea de candidat.
* Rep.: Care crezi că este locul tinerilor în politica de azi? La vârsta ta, cât crezi că mai ai de aşteptat până îţi vei face loc în politica mare?
A.M.: Cine n-are bătrâni să-şi cumpere. Şi să-i asculte, nu să-i folosească. Dar tinereţea, o calitatea importantă, nu este suficientă pentru a accesa o funcţie de demnitate publică. Un tânăr care vrea să acceadă la această demnitate trebuie mai întâi să se implice activ în viaţa socială şi politică a localităţii din care face parte, să cunoască toate aspectele acesteia.
* Rep.: Unde te vezi, din punct de vedere politic, peste cinci ani?
A.M.: Cel care spune că nu are un interes atunci când intră în politică, când aspiră la o funcţie, minte. Numai că o persoană, ca să-şi poată aduce contribuţia pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice a unei colectivităţi, trebuie să aibă şi pârghiile necesare pentru aceasta. În condiţiile în care filiala judeţeană va considera pregătirea şi contribuţia mea suficientă, întenţionez ca, la alegerile din 2008, să-mi depun candidatura pentru Consiliul Local Târgu Mureş sau pentru Consiliul Judeţean.
* Rep.: Pentru un om politic ajuns într-o funcţie publică de conducere, care crezi că e raportul optim între interesul personal, cel al partidului şi cel al comunităţii?
A.M.: În primul rând, trebuie să vezi ce e mai important pentru tine – confortul financiar sau poziţia socială, respectul în comunitate? Dacă vrei respect, prestigiu, interesul propriu coincide cu cel al cetăţeanului. În ceea ce priveşte interesul partidului, procedura statutată de desemnare a candidaţilor în cadrul PRM presupune consultarea tuturor membrilor. Având în vedere numărul mare de membri PRM, interesul partidului coincide în mare măsură cu cel al cetăţenilor din comunitatea locală. Realitatea a dovedit faptul că, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, nu există persoane a căror notorietate să le permită să candideze şi să fie aleşi în mod independent. De aceea, consider, persoanele care ajung într-o aleasă sunt datoare să ţină seama în deciziile pe care le iau de punctul de vedere al partidului care i-a promovat.

CV Adrian Moldovan
Născut: 11 aprilie 1979, Târgu Mureş
Studii:
* Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative, specializarea Administraţie publică, Univ. "Petru Maior", 2004
* masterand în "Managementul administraţie publiă", Univ. "Petru Maior"
Activitate profesională:
* consultant parlamentar dep. Adrian Moisoiu, 2004-prezent
* colaborator birou parlamentar dep. Adrian Moisoiu, 2000-2004
* sculptor la Mobex, până în 2000
Activitate politică:
* 2000, secretar organizaţia de tineret PRM Târgu Mureş
* 2001-2002, preşedinte organizaţia de tineret PRM Mureş
* 2002-2005, secretar executiv BEx judeţean PRM Mureş
* 2005, vicepreşedinte PRM Mureş

A consemnat Relu TĂTAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE