“Te iubesc” versus “I love you” Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

“Te iubesc” versus “I love you”

3246_teiubesc.gifNe-am făcut un obicei din a copia şi a sărbători cu toţii tradiţiile poporului de peste ocean. Nu e nimic rău în asta atâta timp cât nu ai acasă ceea ce cauţi. Dar când priveşti peste baltă după un Valentin catolic şi nu îl vezi lângă tine pe năvalnicul Dragobete strămoşesc parcă ceva nu e bine. "Eu vreau Dragobete!" ar putea deveni sloganul celor ce iubesc. De ce să îl sărbătorim pe Valentin, preotul catolic sanctificat, când putem să ne mândrim cu al nostru Cupidon. Căci asta este Dragobetele. Un tânăr frumos, puternic, bun, inspirator al pornirilor senzuale curate, al dragostei fireşti îşi face simţită prezenţa o data pe an. E un simbol al trezirii naturii la viaţă prin apariţia ghioceilor, viorelelor şi brebeneilor, pe care tinerii le culeg intrând astfel în rezonanţă cu natura. Este şi perioada în care are loc logodna animalelor din pădure şi, prin extensie, cea a fetelor cu băieţii. Dragobetele, "beat de dragoste", umbla însoţit de zâne numite Dragostele, soli ai destinului şi a evenimentelor implacabile, care îi pândesc pe oameni pe cele mai neaşteptate cărări ale vieţii. Ele cunoşteau anumite cuvinte de dragoste pe care le şopteau tinerilor îndrăgostiţi pentru ca aceştia să aibă puterea de a-şi atrage iubirea dorită. Aceste şoapte cuprindeau cuvinte ca dragoste, dor, drag, inimă, dorinţă. Dragobetele are tot ceea ce îi trebuie pentru a putea deveni sărbătoarea internaţională a îndrăgostiţilor. Că n-are nici o şansă în faţa superpromovatului Valentin, ştim. Dar ar trebui să sărbătorim dragostea tânără, primăvăratică, atunci când primăvara vine, de Dragobete, nu înainte de sosirea ei cum cere Valentine. Şi ar trebui să nu ne mai fie ruşine să ne declarăm dragostea în limba română. Arhifolositul I love you l-am putea uita în favoarea unicului Te iubesc.
Cadouri-simbol cu greutate. De la o floare oferită cu emoţii de băiatul îndrăgostit la cheile unei limuzine de lux nu au trecut foarte mulţi ani. Orice femeie, indiferent dacă este sau nu îndrăgostită, aşteaptă cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor. Unele se mulţumesc cu foarte puţin, mai ales dacă nu au un bărbat care să le iubească. Aşa că un pupic de la colegul de birou sau o invitaţie la o cafea de la un potenţial curtezan ar fi suficient. Cele cu iubiţi stabili sau soţi se împart în două categorii, cu foarte multe ramificaţii: modestele şi pretenţioasele. Pentru prima categorie ar fi impresionante gesturi ca: un buchet de flori (neapărat roşii), diverse obiecte decorative care simbolizează dragostea şi o cină romantică.
Pretenţioasele încep de la o blană şi culminează cu o limuzină, casă, excursie pe o insulă exotică sau, în cel mai rău caz, un cont de câteva mii de euro.
Bărbaţii sunt cei care îşi cunosc cel mai bine "comorile" aşa că se pot orienta. Iar dacă nu-i ţine buzunarul pentru o pretenţioasă, pot fi siguri că iubirea lor s-a terminat chiar a doua zi.

Eugenia KISS
Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE