Intel Next-Gen Wireless-N Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

Intel Next-Gen Wireless-N

Intel Corporation oferă utilizatorilor o nouă conexiune pentru reţele, Intel Next-Gen Wireless-N, un upgrade pentru componenta wireless conţinută de notebook-urile bazate pe tehnologia mobilă Intel Centrino Duo şi pe alte tehnologii de la Intel. Intel Next-Gen Wireless-N ajută utilizatorii să se conecteze la reţelele wireless într-un mod mai performant. Folosind specificaţia Wi-Fi 802.11n, tehnologia Intel Next-Gen Wireless-N oferă utilizatorilor de până la cinci ori nivelul de performanţă al produselor anterioare şi o arie de acoperire wireless de două ori mai mare, asigurând în acelaşi timp o durată de viaţă a bateriei prelungită cu până la o oră faţă de produsele Draft-N existente. În plus, Intel a anunţat lansarea programului "Connect with Centrino". Prin acest program, Intel colaborează cu cei mai importanţi furnizori de puncte de acces, printre care Asus, Belkin, Buffalo, D-Link şi Netgear, pentru a asigura condiţii mai bune de compatibilitate şi performanţă. Produsul wireless-N de la Intel este certificat să funcţioneze cu multiple puncte de acces, care trec cu succes testele riguroase de certificare, derulate în mediul real de către Intel. În urma acestei certificări, produsele pot afişa pe ambalaj mesajul de identificare "Connect with Centrino," permiţând consumatorilor să aleagă o soluţie de conectare mai fiabilă. Noua tehnologie wireless-N îmbunătăţeşte utilizarea reţelelor individuale wireless cu multipli utilizatori simultani, care rulează aplicaţii ce necesită o lăţime de bandă superioară. Next-Gen Wireless-N de la Intel optimizează aria de acoperire din locuinţă, rularea conţinutului high-definition, prelungeşte durata de viaţă a bateriei şi oferă avantajele utilizării punctelor de acces 802.11 a/b/g existente. Platforma este bazată pe procesoarele Intel Core 2 Duo, cu două unităţi de procesare, care pot rula mai multe aplicaţii concomitent, în mai puţin timp şi cu un consum mai mic de energie. Integrate în sistemele bazate pe tehnologia Intel Centrino Duo cu wireless-N, procesoarele Intel Core 2 Duo pot să îmbunătăţească rularea conţinutului video high-definition, să accelereze transformarea fişierelor audio în format digital compatibil cu MP3 player-ele actuale şi să actualizeze rapid programele de protecţie anti-virus. Tehnologia Intel Next-Gen Wireless-N şi logo-ul de identificare "Connect with Centrino" vor fi disponibile pe noile notebook-uri bazate pe tehnologia mobilă Intel Centrino Duo, compatibile cu sistemul de operare Microsoft Windows Vista. Ele vor fi livrate de producători originali de echipamente, precum Acer, Asus, Gateway şi Toshiba, începând de la sfârşitul lunii ianuarie. În curând şi alţi producători de echipamente originale vor oferi Tehnologia Intel Next-Gen Wireless-N şi logo-ul de identificare "Connect with Centrino". (I.O.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE