„Ne dorim proiecte care sa îmbunatateasca infrastructura scolii” Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 24 Vizualizări

„Ne dorim proiecte care sa îmbunatateasca infrastructura scolii”

p_13_1_16.jpg
Fiecare început de an este momentul ideal pentru realizarea de planuri de viitor si întocmirea bilanturilor, capitol la care Colegiul National “Unirea” din Târgu-Mures se situeaza în elita unitatilor de învatamânt din judetul Mures, datorita rezultatelor excelente obtinute în decursul anului 2008 de catre elevii si profesorii scolii. De asemenea, în perioada 22 – 28 ianuarie vor avea loc Zilele Colegiului National “Unirea”, eveniment de traditie pentru învatamântul muresean. La capitolul planuri de viitor, Cristina Branea, directoarea colegiului, îsi doreste îmbunatatirea infrastructirii scolii, capitol considerat prioritar pentru obtinerea unor rezultate cât mai bune si în acest an.

Reporter: Daca ar fi sa faceti un bilant al anului 2008 care ar fi acesta?
Cristina Branea: As împarti bilantul pe trei sectiuni. Prima ar fi cea a rezultatelor, unde si-au adus contributia atât profesorii cât si elevii. Am avut 43 de participari la fazele nationale ale olimpiadelor scolare, peste 150 de participari la diverse concursuri judetene, interjudetene si desigur foarte multe activitati extracuriculare care s-au desfasurat atât pe plan local, judetean cât si la nivel national. Din acest punct de vedere balanta înclina în sus. De asemenea, as dori sa mentionez performantele cadrelor didactice si cartile publicate de acestea. În prezent avem trei doctori si opt doctoranzi în scoala existând o preocupare pentru formare continua. În continuare, m-as referi la partea de infrastructura si dotare. Exista o mare diferenta între cele doua sectiuni, pentru ca daca la programele de dotare stam foarte bine mai ales ca suntem sprijiniti de comunitatea locala, nu acelasi lucru îl pot spune despre infrastructura. Cladirea fiind una retrocedata, noi functionând deja din noiembrie 2008 în regim de închiriere cu Biserica Romano Catolica, este mai greu de lucrat la investitii.
Rep.: Detaliati va rog acest aspect.
C.B.: Dupa cum bine se cunoaste cladirea scolii are o vechime de peste o suta de ani si are nevoie de reabilitare. As mentiona aici în special instalatia electrica care are probleme destul de serioase. Speram însa ca începând cu anul 2009 prin modalitatea în care s-a realizat acest contract de închiriere, durata lui fiind de 15 ani, sa ne permita realizarea unor proiecte cu participare locala, nationala si de ce nu, internationala. Interesul tuturor este ca aceasta scoala sa fie mentinuta si activitatea nu se poate realiza decât în conditii de infrastructura optima.
Rep.: Ce înseamna pentru Colegiul „Unirea” primirea titlului de Scoala Europeana în anul 2008?
C.B.: Am putea spune ca este cea mai mare distinctie pe care scoala a primit-o pâna acum. Ma bucur ca autoritatile locale si judetene au considerat ca maniera în care am organizat o serie de activitati este demna de acest statut, deoarece aceasta diploma a fost obtinuta printr-o munca fantastica.
Rep.: Ati început anul în forta, cu foarte multe activitati…
C.B.: Activitatile cele mai importante pe care le organizam la început de an se înscriu în traditionalele zile ale colegiului, perioada dedicata acestui eveniment fiind 22 – 28 ianuarie. Mai sunt concursuri traditionale, cum ar fi cel de matematica care a avut loc în data de 10 ianuarie si care a întrunit un numar de 162 de participanti la nivel de gimnazii din Târgu-Mures. Apoi, în 12 ianuarie, am avut concursul aflat la a opta editie „Cuvinte ce exprima adevarul” unde am avut 78 de participanti la nivel judetean, premierea urmând sa aiba loc în 15 ianuarie la statuia lui Mihai Eminescu.
Rep.: Ce activitati vor fi organizate cu ocazia Zilelor Colegiului „Unirea”?

C.B.: În intervalul 22 – 28 ianuarie vom avea zilnic activitati dupa un program care se finalizeaza în zilele acestea, care se înscriu pe coordonatele deja traditionale si anume educatie pentru valori, educatie pentru mediu si educatie pentru sanatate. Festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 28 ianuarie la Teatrul National când vom acorda premiile de excelenta care se stie, sunt împartite pe trei sectiuni: excelenta academica, excelenta cultural artistica si excelenta sportiva. Nu în ultimul rând exista în fiecare an elevi care primesc un premiu pentru loialitate fata de scoala care au fost alaturi de noi la activitatile pe care le-am derulat.
Rep.: Cum va place sa va petreceti timpul liber?
C.B.: În momentul de fata cred ca pasiunea mea se rezuma la petrecerea timpului cu familia. De asemenea, în putinele zile de concediu pe care mi le permit îmi place sa calatoresc si sa nu uit, sunt prezenta la fiecare meci de baschet pe are echipa BC Mures îl joaca acasa. Aici as dori sa precizez ca „Unirea” a avut 57 de voluntari la Campionatul European de Baschet din 2008 pentru care am primit o distintie din partea Federatiei Române de Baschet, urmând ca elevii sa îsi primeasca diplomele într-un cadru festiv, cu ocazia Zilelor Colegiului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE