Abecedarele discriminatorii îi supără pe taţi Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 53 Vizualizări

Abecedarele discriminatorii îi supără pe taţi

2_2_14.jpgAlianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) consideră că manualele pentru clasa I autorizate de Ministerul Educaţiei discriminează tatăl, prezentându-l drept un părinte de rang inferior, solicitând în acest sens ministrului Educaţiei să determine modificarea conţinutului abecedarelor pentru a pune în evidenţă complementaritatea celor doi părinţi şi pentru a sublinia importanţa egală a mamei şi a tatălui în creşterea şi educarea copilului. „Tatăl şi demnitarul din fruntea educaţiei naţionale are obligaţia să combată fenomenul discriminării tatălui în unităţile de învăţământ.
Alianţa TATA a analizat trei dintre abecedarele autorizate de ministerul de profil şi achiziţionate din fonduri publice. Conţinutul acestora este evident discriminatoriu la adresa tatălui. Cuvântul „mamă” apare în total pe 45 de pagini ale celor trei manuale, în timp ce „tată” figurează doar pe 13 pagini”, a declarat Bogdan Drăghici, preşedintele TATA.

Ziua tatălui, ignorată de autorii manualelor

Potrivit acestuia, deşi Ziua Tatălui a devenit din 2010 sărbătoare naţională legală, abecedarele nu prezintă decât Ziua Mamei. „Elaborată de TATA, Legea nr. 319 din 2009 privind instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei are drept obiectiv tocmai asigurarea unui echilibru social şi evidenţierea importanţei ambilor părinţi în viaţa de familie şi în societatea românească şi a egalităţii celor doi”, susţine Bogdan Drăghici. De asemenea, Alianţa TATA solicită ministrului Educaţiei să mai elimine o nedreptate prezentă în abecedarele incriminate a fi discriminatorii. „Primul cuvânt învăţat de elevi este „Mama”, în timp ce „Tata” apare spre finalul abecedarului. TATA solicită ca cele două cuvinte să fie menţionate pentru prima dată în lecţii consecutive sau pe aceeaşi pagină, pentru a se elimina astfel discriminarea tatălui. Manualul de căpătâi al învăţăturii, abecedarul, le spune copiilor noştri că mama este părintele care contează, care merită sărbătorit şi onorat, care se ocupă de creşterea şi educarea lor, conservându-se astfel o mentalitate retrogradă, ce s-a perpetuat de pe vremea când tatăl era cel care câştiga pâinea şi era mai puţin prezent în familie, cu efect nociv asupra modernizării societăţii şi promovării familiei armonioase”, a afirmat Bogdan Drăghici, nemulţumit de faptul că deşi există foarte mulţi taţi în concediu pentru creşerea copilului, aceştia sunt ignoraţi de autorii manualelor. „Zeci de mii de tătici se află în prezent în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului cu vârstă de până la doi ani, sute de mii de taţi se manifestă responsabil, fiind implicaţi în viaţa de familie, prezenţi cantitativ şi calitativ în universul copiilor lor. Aceşti părinţi de calitate, care-şi iubesc copiii, sunt ignoraţi de sistemul de învăţământ românesc, care continuă să discrimineze tatăl şi să-l jignească grav”, a precizat preşedintele Alianţei TATA.
Două dintre abecedarele incriminate de Alianţa TATA sunt editate de „Aramis” (autori Olga Pîrîială, respectiv Cleopatra Mihăilescu şi Tudora Pitila), iar unul a văzut lumina tiparului la editura „Ana” şi a fost realizat de Marcela Peneş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE