Florin Dima asigură conducerea Curţii de Apel Mureş Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 174 Vizualizări

Florin Dima asigură conducerea Curţii de Apel Mureş

5_1_08.jpg
Odată cu alegerea preşedintelui Curţii de Apel Mureş în cadrul Consiliului Naţional al Magistraturii, Horaţius Dumbravă a fost suspendat atât din funcţia deţinută la instanţa mureşeană, cât şi din calitatea de judecător. Locul şi rolul său a fost preluat, aşa cum prevede Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor de Judecată de către vicepreşedintele instanţei judecătorul Florin Dima, urmând ca în momentul în care Horaţius Dumbravă îşi va prezenta demisia să fie numit un preşedinte interimar. „Nu este de fapt un interimat, potrivit Regulamentului de Ordine Interioară ale instanţelor de judecată, vicepreşedintele instanţei exercită toate atribuţiile preşedintelui în situaţia în care acesta lipseşte din instanţă. Domnul Dumbravă a fost suspendat din funcţia sa odată cu validarea rezultatelor alegerilor de către Senatul României. Aceste aspecte sunt prevăzute în articolul 23 din Legea 317/2004. Atribuţiile pe care le are vicepreşedintele care ţine practic loc preşedintelui sunt stabilite la articolul 11 din Regulamentul de Ordine Interioară, aşadar domnul Dumbravă este suspendat din funcţia sa, noi acum aşteptăm demararea unei alte proceduri pentru că domnia sa în declaraţia publică pe care a făcut-o şi în timpul campaniei şi cu ocazia alegerii în calitatea de preşedinte al CSM-ului a spus că doreşte să-şi dea demisia din funcţie. Eu nu pot să spun nimic până când domnia sa nu acţionează în acest sens”, a expicat Dima.
Potrivit acestuia, interimatul va dura până când se vor organiza la Bucureşti concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere din instanţe. „Aşteptăm să fie parcurse toate etapele administrative după care urmează să fie numit un preşedinte interimar iar apoi când se vor organiza concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere cei care vor dori să ocupe postul de preşedinte al Curţii de Apel se vor putea înscrie. Concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere ca şi cele pentru promovarea în grad a judecătorilor se organizează la Bucureşti de către CSM împreună cu cei de la Institutul Naţional al Magistraturii”, a mai precizat Dima.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE