Macovei: „Nu-i normal să omori şi apoi să te plimbi liber pe stradă!”

Sever Voinescu şi Monica Macovei au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Penal al României. Proiectul propune înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor (omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei) şi înlăturarea prescripţiei executării pedepsei pentru aceleaşi infracţiuni. În acest fel, un criminal poate fi anchetat, judecat şi condamnat, indiferent cât timp s-a scurs de la săvârşirea crimei sau de la sustragerea de la executarea pedepsei.

„Dacă ai luat viaţa cuiva, oricând te prinde, trebuie să poţi să fii pedepsit”

Reporter: Există numeroase ţări cu sisteme juridice solide, unde infracţiunea de omor nu se prescrie, ca şi infracţiunile asociate. De ce la noi lucrurile stau pe dos? Avem un Cod Penal aflat în vigoare din 1968…
Monica Macovei: Da, e din 1968 şi a tot fost modificat şi avem şi un nou Cod care va intra în vigoare la sfârşitul anului 2011 şi, din păcate, nici acolo nu se elimină prescripţia. Acum cred că este important că facem acest lucru. În Germania, în Austria, în Finalanda, în Suedia, în Danemarca sau în Marea Britanie, ca şi în SUA, Canada, Japonia, ţări democratice, nu există prescripţie pentru infracţiunea de omor. Dacă ai luat viaţa cuiva, oricând te prinde, trebuie să poţi să fii pedepsit.
Rep.: Pentru ce infracţiuni se aplică modificarea legislativă pe care o propuneţi?
M.M.: Pentru infracţiunile de omor în toate formele lui, adică: pentru infracţiunile de omor, omor calificat, asta înseamnă formele agravate şi, de asemenea, pentru infracţiunile care au ca urmare moartea victimei, cum este violul, tâlhăria şi, desigur, pentru toate formele de participare: autor, complice sau instigator.
Rep.: Cum e posibil ca termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru un omor deosebit de grav, 15 ani, să fie mai scurt decât pedeapsa maximă prevăzută de lege, de 25 de ani?
M.M.: Nu există o legătură directă între termenul de prescripţie şi pedeapsă nici în legislaţiile altor ţări, dar o corelare trebuie să existe. Cu cât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare, cu atât termenul de prescripţie trebuie să fie mai lung.

„Viaţa omului este cea mai importantă valoare”

Rep.: Bunăoară, furtul calificat, spre exemplu furtul unor componente ale sistemului de irigaţii, se prescrie tot în 15 ani, ca şi o faptă de omor.
M.M.: Sigur, aici lucrurile sunt debalansate şi aici este vina legiuitorului care a făcut Codul, care a mers cu pedeapsa pentru furt pînă la 15 ani, cât este şi pedeapsa pentru un omor. Dar viaţa omului este cea mai importantă valoare.
Rep.: S-a îndreptat ceva în noul Cod Penal?
M.M.: Nu sunt multe modificări şi de esenţă pe prescripţie , dar s-au mai modificat pedepsele şi ca atare vor fi diferite şi termenele de prescripţie.

„Nu văd nici un motiv să se întârzie dezbaterea şi adoptarea”

Rep.: Care sunt paşii de urmat pentru ca aceasta propunere să devină lege, în condiţiile în care foarte multe legi importante pentru funcţionarea statului s-au împotmolit în Parlament?
M.M.: Proiectul va fi depus de deputatul Sever Voinescu în Camera Deputaţilor, probabil susţinut şi semnat şi de alţi colegi din Parlamentul României, şi apoi va fi dezbătut în cele două Camere. Nu văd nici un motiv să se întârzie dezbaterea şi adoptarea.
Rep.: Credeţi că va întruni consensul politic necesar?
M.M.: Trebuie şi nu văd de ce să nu-l întrunească. În primul rând, sprijinul opiniei publice cred că este major. Nimeni nu vrea să vadă criminalul liber, doar pentru că nu a putut să fie cercetat în 15 sau în 20 de ani. Ţi-a omorât un prieten, o rudă, a omorât pe oricine altcineva, vrei să ştii că oricând va fi prins poate fi condamnat. Sunt cazuri de criminali prinşi după ce a expirat termenul de prescripţie. Nu-i normal să omori şi apoi să te plimbi liber pe stradă. Şi în al doilea rând, având susţinerea majoră a opiniei publice, în opinia mea, clasa politică trebuie să răspundă acestei cerinţe. Politicienii care se vor opune acestui proiect vor trebui să explice electoratului de ce nu vor ca omorul să fie imprescriptibil.
Rep.: Cum credeţi că va fi primită iniţiativa de comunitatea profesională, care lucrează în sistemul judiciar?
M.M.: Cred că foarte bine, pentru că au şi ei frustrarea prinderii unor criminali prea târziu, criminali care nu sunt pedepsiţi, sau a unora care sunt în cursul unui proces şi se împlineşte termenul de prescripţie şi ei pleacă acasă.

„Nu am pornit de la crimele din decembrie ‚89, din iunie sau a altor crime”

Rep.: Avem capacitatea să mai cercetăm fapte comise în urmă cu 20 de ani?
M.M.: Avem capacitatea, acum ADN-ul se poate verifica. Dar chiar dacă în unele cazuri nu a existat capacitatea, pe viitor oricând intervine ceva – că viaţa este complexă -, o probă, să corectezi o eroare judiciară, trebuie să poţi oricând să-i pedepseşti pe criminali. Ceea ce mă întrebaţi este un argument în favoarea imprescriptibilităţii. Putem să luăm şi acest mediatizat caz al Elodiei: când se va prescrie, dacă nu se modifică cele două Coduri – actualul şi viitorul – aşa cum propunem, ce se va întîmpla? Şi sunt multe alte crime de omor în toată ţara.
Rep.: Cu siguranţă, subiectul va deschide şi răni încă nevindecate ale societăţii româneşti, şi mă refer la crimele comise în decembrie ‚89, la mineriade, care stau să se prescrie. Au trecut, iată 20 de ani. Doamnă Macovei, această iniţiativă are vreo legatură cu această problemă nerezolvată a României?
M.M.: Nu are legătură cu asta, are legătură cu ideea că un criminal nu trebuie să scape nepedepsit. Nu am pornit de la crimele din decembrie ‚89, din iunie sau a altor crime. Dacă şi pentru aceste infracţiuni de omor nu a trecut termenul de prescripţie, atunci şi pentru acestea se elimină termenul de prescripţie, ca şi pentru celelalte. Dar eu insist că este foarte important pentru o persoană să ştie cine i-a omorît copilul sau tatăl sau mama, să ştie că oricând va fi prins acel criminal, va fi pedepsit.
Rep.: Avem un caz concret la Timişoara. Generalul în rezervă Paul Vasile, al cărui nume este asociat cu masacrul din Calea Girocului din decembrie 1989. Există, iată, nişte întrebări care se tot pun vizavi de faptul că au trecut 20 de ani şi vine termenul de prescripţie… Şi este doar unul dintre exemple.
M.M.: Deci, pentru toate faptele pentru care nu s-a îndeplinit termenul de prescripţie, trebuie să oferim cadrul legal ca acestea să se rezolve.

„Cine ia viaţa unui om trebuie să răspundă oricând este prins”

Rep.: În promovarea acestei iniţiative, vă aşteptaţi să fiţi susţinută de parlamentarii de Timiş, în condiţiile în care reprezentanţii opoziţiei au criticat dur Societatea Timişoara după ce organizaţia civică v-a pus la dispoziţie un spaţiu pentru biroul europarlamentar de acolo?
M.M.: Nu văd nicio legătură între aceste lucruri şi da, mă aştept ca toţi cei din Timiş să susţină acest proiect, pentru că încă odată spun: nimic nu este mai presus decît viaţa omului. Cine ia viaţa unui om trebuie să răspundă oricând este prins şi să intre la închisoare oricând, după ce e condamnat.
Rep.: Trecerea timpului nu şterge doar urmele, şterge până la urmă şi amintirea faptei care se păstrează în mentalul colectiv. Consideraţi că dacă trec, să spunem, 30 de ani, o condamnare mai este încă eficace?
M.M.: Eu cred că pentru rudele celor morţi nu contează trecerea timpului. Şi, da, este eficace, e vorba de încrederea oamenilor în capacitatea societăţii de a apăra viaţa omului. Nu există dreptul de a comite un omor şi de a nu fi pedepsit niciodată.

„Pentru alte infracţiuni grave eu cred că sunt alte soluţii legislative”

Rep.: În condiţiile modificării legislative despre care vorbiţi, nu trebuie regândit cumva întregul concept de prescriptibilitate-imprescriptibilitate şi extins şi în cazul altor infracţiuni grave?
M.M.: Sigur, se poate discuta acest lucru chiar şi în Parlament, apropo de acest proiect. Dar eu am gândit, împreună cu Sever Voinescu, să facem acest lucru clar pentru ce înseamnă omor. Am făcut un studiu de drept comparat, ne-am uitat în legislaţia altor state şi omorul este cel pentru care nu există termen de prescripţie. Pentru alte infracţiuni grave eu cred că sunt alte soluţii legislative. Pot să va spun cum e în alte ţări UE: odată ce dosarul a ajuns în instanţa de judecată se opreşte prescripţia, nu mai contează cât durează procesul. O altă soluţie: după o hotărâre în fond se opreşte prescripţia, nu mai contează cât durează procedurile în apel şi recurs. Dar o astfel de soluţie trebuie să se aplice la toate infracţiunile.
Rep.: Aţi spus că legea va lua în calcul doar infracţiunile pentru care termenul de prescripţie nu a expirat. De exemplu, avem un caz la Mureş, o crimă comisă la începutul anilor 90 s-a prescris în 2005. Între timp a apărut baza de date cu amprentele papilare –AFIS- , a fost prins un hoţ, iar amprentele s-au potrivit 100%. Ce se întâmplă în asemenea cazuri?
M.M.: Eu simpatizez cu pedepsirea vinovatului oricând e prins şi înţeleg frustrarea faptului că acum l-ai prins şi nu mai poţi să faci nimic. Dar în aceeaşi măsură respect legea şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi lucrurile sunt foarte clare: pentru faptele pentru care s-a împlinit deja termenul de prescripţie, cea specială, nu se mai poate face nimic şi ar fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii să aplicăm această măsură şi acestor fapte. Propunerea legislativă vizează doar faptele pentru care nu a expirat termenul de prescripţie, deci comise, să zicem, de acum 22 de ani pînă astăzi.

„Cu cât întârziem mai mult, cu atât se prescriu mai multe fapte”

Rep.: Deci, practic, începând din 1989.
M.M.: În fiecare caz se va stabili exact. Aşa este corect, asta a decis şi CEDO, pentru cele pentru care s-a prescris, nu se poate prelungi sau elimina termenul de prescripţie. Dar pentru cele care nu s-a prescris, se poate. Deci nu are rost să întârziem, deoarece cu cât întârziem mai mult, cu atât se prescriu mai multe fapte. Aceeaşi soluţie juridică propusă de noi a fost adoptată în Suedia anul trecut – au declarat omorul imprescriptibil pentru toate crimele pentru care, încă, la acea dată, nu se împlinise termenul de prescripţie.
Rep.: Imprescriptibilitatea răspunderii penale în cazul infracţiunilor de omor ar putea constitui un prim pas spre reintroducerea pedepsei cu moartea? Acest lucru este invocat tot mai des, în ultima vreme.
M.M.: Nu, în niciun caz. Nu am avut acest lucru în minte nicio secundă şi nici nu cred că se va ajunge vreodată la asta. Vă aduc aminte că în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe care România a semnat-o şi care este în vigoare din 1994, este interzisă categoric pedeapsa cu moartea şi această pedeapsă nu există în nicunul din statele europene.

„Reamintesc că Tribunalul de la Nurnberg a judecat crimele naziste”

Rep.: Proiectul vizează şi completarea textelor care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, prin introducerea sintagmei „indiferent de data la care acestea au fost comise”. Ar putea intra în această categorie crimele comise în timpul regimului comunist? Vorbim de acei torţionari care au ucis în închisori cu protecţia statului.
M.M.: Dacă se fac probe în sensul textului de lege, da. Dacă se fac probe doar că x l-a omorît pe y, sau un grup mai mare de oameni, atunci nu. Trebuie să fie genocid, trebuie să fie crimă împotriva umanităţii, crime de război.
Rep.: Spun asta pentru că există o rezistenţă chiar din partea instituţiilor, de a face lumină în asemenea cazuri şi multe asemenea plângeri care s-au făcut, s-au rezolvat comod pentru unii şi nu a fost nimeni incriminat.
M.M.: Dar eu ştiu că există decizii judecătoreşti care au spus că în perioada comunistă s-a suspendat termenul de prescripţie pentru aceste fapte, pentru că ele nu puteau fi cercetate în perioada comunistă, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului are astfel de decizii şi vi le poate pune la dispoziţie.
Rep.: Sunt într-adevăr câteva plângeri…
M.M.: Da, aş vrea să lămuresc asta, pentru că aici este un alt regim referitor la retroactivitate. Foarte pe scurt: aceste definiţii de genocid, crime împotriva umanităţii şi de Război s-au pus în legislaţia internaţională, în convenţia ONU, după cel de-al Doilea Război Mondial şi se bazează pe principiile Tribunalului de la Nurnberg. Reamintesc că Tribunalul de la Nurnberg a judecat crimele naziste. Ele nu erau prevăzute ca atare, ca infracţiuni, atunci când s-au comis. Desigur, era (n.r. – incriminat) omorul, dar nu crima împotriva umanităţii sau genocidul. Ele au fost incriminate după ce s-au comis şi pedeapsa a fost stabilită după ce s-au comis, prin Statutul Tribunalului de la Nurnberg şi apoi prin Convenţia ONU. De aceea, aici se spune foarte clar: „indiferent de data la care au fost comise” şi aici nu contează cât timp a trecut şi dacă s-a împlinit prescripţia, sau nu. Adică, practic, ne spune că nici nu trebuia vreodată să curgă vreun termen de prescripţie.
Rep.: Cât trăieşte persoana, poate fi adusă în faţa justiţiei…
M.M.: Da, dar vă amintiţi că dintre cei care au participat la crimele nazismului au fost prinşi apoi după mulţi ani, după foarte mulţi ani. Şi li s-a aplicat această convenţie şi România trebuie să o respecte pentru că a ratificat-o în 1969. Deci, că o punem în lege sau nu, ea se aplică. Şi trebuie să ştie şi procurorii şi judecătorii asta, iar unii ştiu. Acum am vrut să o prindem clar în lege, să folosim formularea din convenţie.