PSD Mureş cere scutirea clienţilor băncilor de plata taxei de timbru Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

PSD Mureş cere scutirea clienţilor băncilor de plata taxei de timbru

12_28.jpg
Liderii PSD Mureş au solicitat public reconsiderarea valorii taxei de timbru pentru clienţii băncilor care ajung în instanţele de judecată în litigiile generate de abuzurile din contracte, întrucât aceştia au fost defavorizaţi de intervenţia politicului în relaţia contractuală dintre ei şi instituţiile bancare. „Răul a fost creat la nivel politic, ca relaţie dintre client şi bancă şi nu la nivel comercial. Şi Guvernul, şi băncile ştiu acest lucru: oamenii care sunt înglodaţi în credite foarte, foarte tare trebuie să găsească resurse suplimentare celor pe care le plătesc pe rate şi dobânzi, pentru a se adresa instanţelor de judecată şi pentru a plăti taxe de timbru. Foarte puţini dintre ei se vor adresa instanţelor de judecată”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă secretarul executiv al PSD Mureş.
Potrivit liderilor PSD dacă oamenii se vor adresa instanţelor, după eşecul negocierilor le va fi aproape imposibil să ducă acele procese, pentru că trebuie să plătească taxa de timbru de 10% din valoarea contractelor. În relaţia bancă-client ”ilegalitatea a fost creată printr-un gest politic” şi că tot printr-un gest politic va trebui să se acorde o facilitate pentru a se încerca îndreptarea raportului juridic dintre bancă şi client. „În această situaţie, clienţii băncilor se văd în continuare nevoiţi să suporte consecinţele gesturilor ilegale, abuzive, frauduloase ale celor care decid din punct de vedere politic”, a afirmat secretarul executiv al PSD Mureş. Social-democraţii au precizat că băncile nu sunt interesate să elimine clauzele abuzive din contracte, întrucât sunt protejate la nivel politic, acest fapt fiind dovedit şi de modul în care a fost adoptată Legea 288 din 2010, de aprobare a OUG 50 din 2010. ”Nu îi interesează, au până în acest moment garanţii inclusiv politice, prezentate în aşa fel încât să îşi permită să aibă un comportament aberant faţă de clienţi. Mă refer aici la faptul că OUG 50 şi legea de aprobare a acesteia au fost date în aşa fel încât cei care să nu aibă de suferit să fie băncile şi nu clienţii. Clar că prin Legea 288 şi OUG 50, care e textul cadru, au fost şi sunt în continuare protejate băncile, în aşa fel încât să poată impune clienţilor orice fel de condiţie contractuală doresc”, au mai susţinu aceştia. Liderii PSD sunt de părere că lipsa de reacţie a băncilor este argumentul suprem că sunt susţinute şi din punct de vedere politic şi că politicienii puterii ”nu au făcut decât să susţină băncile, în aşa fel încât în detrimentul clienţilor persoane fizice – care sunt peste 5 milioane în România – să îşi susţină relaţiile cu băncile de la care împrumută în fiecare zi”. ”Dacă ar fi dat o ordonanţă care să ajute şi să introducă în cadru legal clienţii persoane fizice, probabil că băncile le-ar fi spus că nu le mai acordă acele credite pentru susţinerea unor finanţări”, au mai spus aceştia.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE