Reabilitarea drumului Toaca-Ibăneşti în vizorul Primăriei Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 112 Vizualizări

Reabilitarea drumului Toaca-Ibăneşti în vizorul Primăriei

2-1_28.jpg
Infrastructura drumurilor comunale lasă de dorit în judeţul Mureş, fapt pentru care administraţiile locale sunt nevoite să pună în aplicare un plan de investiţii pentru reabilitarea acestora. Dacă mai sunt şi două localităţi legate printr-un drum impracticabil, investiţiile sunt cu atât mai necesare locuitorilor zonei respective. În acest sens, primăria comunei Hodac a organizat o licitaţie privind modernizarea drumului comunal Toaca-Dubiştea de Pădure-Ibăneşti, drum de legătură între comunele Hodac şi Ibăneşti. Licitaţia a fost câştigată de SC Drumuri şi Poduri Mureş, valoarea contractului fiind de peste 1.300.000 lei, fără TVA. Lucrările au fost începute încă din luna noiembrie, stopate din cauza frigului, lucrări care se speră să fie finalizate în primăvara acestui an. „Licitaţia a fost organizată în cursul anului trecut, lucrările au la reabiltarea drumului fiind începute în toamna anului trecut. Lucrările constau în asfaltarea acestui drum, pe o distanţă de 2,4 kilometri, cu o lăţime de cinci metri, cu şanţuri, poduri, podeţe. O investiţie destul de frumoasă dar mai ales necesară, în valoare de 16 miliarde lei vechi, cu tot cu TVA. Este foarte importantă această investiţie doarece acest drum este unul de legătură între două localităţi importante, leagă Toaca de Ibăneşti prin Dubiştea, un drum foarte circulat. Scurtează traseul poate şi cu 10 kilometri, decât să fii nevoit să mergi la Ibăneşti traversând podul Hodacului. Nu trebuie omis beneficiul pentru locuitorii din zonă, deoarece drumul era ca vai de el înainte, un drum unde circulau doar vacile. Am mai pus în ultima vreme nişte piatră dar tot rău era, şi acum dacă avem aceste fonduri îl asfaltăm”, a declarat Iacob Valentin, primarul comunei Hodac.

Continuarea investiţiilor

Investiţiile la nivelul comunei Hodac nu se rezumă doar la reabilitarea drumului de legătură între Hodac şi Ibăneşti, primăria preconizează pentru 2011 demararea altor investiţii care au ca obiect reabilitarea drumurilor comunale şi a reţelei de canalizare
„Mai avem şi alte proiecte la nivelul comunei, pe drumul Hodac – Dubiştea, drumul Hodac – Toaca, pe care sperăm să le finalizăm în acest an. Avem şi pentru canalizare un proiect care sperăm să-l derulăm. Am şi lăsat bani de cofinanţare, 20 de miliarde lei vechi, plus alte proiecte la nivelul comunei. De lucru este, proiecte sunt, şi avem noroc că ceva bani avem pentru realizarea acestor investiţii preconizate pentru acest an”, a precizat Iacob Valentin.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE