Căpuşu de Câmpie, localitatea natală a lui Petru Maior? Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 186 Vizualizări

Căpuşu de Câmpie, localitatea natală a lui Petru Maior?

4-1_14.jpg
Cu ocazia împlinirii a 190 de la trecerea în nefiinţă a cărturarului Petru Maior, cancelarul general al Universităţii „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş, istoricul Cornel Sigmirean, apreciază că patronul spiritual al instituţiei de învăţământ pe care o reprezintă a fost unul dintre intelectualii care şi-au adus aportul la intrarea românilor în modernitate. „Putem considera că prin contactele cu curentele de gândire şi cu spiritul epocii, Petru Maior şi intelectualii din generaţia sa au furnizat fundamentele ideologice ale mişcării naţionale, au pregătit intrarea românilor în modernitate”, a subliniat Cornel Sigmirean.

Plecat la Roma la 14 ani

Potrivit studiului „Petru Maior. Itinerarul formării intelectuale: Târgu-Mureş – Cluj – Roma – Viena” realizat de cancelarul general al UPM, Petru Maior, nepotul episcopului Grigore Maior, avea în momentul plecării la Roma 14 ani, fiind născut, conform majorităţii biografilor săi, în anul 1760. „Pentru această dată au pledat Nicolae Iorga, Atanasie Marian Marienescu, Alexandru Piru, Maria Protase, Laura Stanciu. În schimb, Nicolae Albu propune ca dată a naşterii sale anul 1756. Dimitrie Popovici, Alexandru Piru şi Pompiliu Teodor au optat pentru anul 1761. Matricola de studii de la Roma menţionează ca dată a naşterii anul 1760”, afirmă Cornel Sigmirean.
De asemenea, istoricul încearcă să facă lumină şi în ceea ce priveşte locul naşterii ilustrului cărturar optând pentru varianta Căpuşu de Câmpie şi nu pentru Târgu-Mureş, aşa cum propun o parte din biografii lui Petru Maior. „Ca loc al naşterii, este indicat Mezőkapus (Căpuşu de Câmpie – n.r.), infirmând oraşul Târgu-Mureş ca loc al naşterii sale, aşa cum au propus o parte din biografii săi. Sigur este însă faptul că tatăl său a fost protopop greco-catolic al Târgu-Mureşului. Era dintr-o familie nobiliară, din Dicio-Sânmartin. Aşa cum lasă de înţeles Matricola de la Roma, nu s-a născut la Târgu-Mureş, dar cu siguranţă aici a urmat primii ani de şcoală, mai mult ca sigur la Gimnaziul Romano-Catolic. Pledează în favoarea studiilor la Gimnaziul Catolic, faptul că a lăsat prin testament internatului acestei şcoli o fundaţie de burse, în valoare de 7.200 de florini. De asemenea, ne putem imagina că un preot greco-catolic nu şi-ar fi dat fiul la un gimnaziu reformat, la Gimnaziul Reformat din Târgu-Mureş a studiat Gheorghe Şincai”, arată Cornel Sigmirean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE