Târgumureşeanca Beatrix Julia Hack, locul doi la Miss Universe România 2011 -„Esenţa feminităţii: acuraleţe, eleganţă şi graţie…” Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Târgumureşeanca Beatrix Julia Hack, locul doi la Miss Universe România 2011 -„Esenţa feminităţii: acuraleţe, eleganţă şi graţie…”

20_02.jpgTârgumureşeanca Beatrix Julia Hack a obţinut locul doi la concursul Miss Universe România 2011, a cărei finală a avut loc vineri, 29 iulie, la Hotel Residence din capitală. În vârstă de 20 de ani, Beatrix Julia Hack este studentă în anul trei la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, specializarea Nutriţie şi Dietetică, domeniu în care doreşte să profeseze după finalizarea studiilor.
Reporter: Pentru început te rog să te prezinţi cititorilor.
Beatrix Julia Hack:
Am 20 de ani şi sunt studentă în anul trei la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, specializarea Nutriţie şi Dietetică.
Rep.: Cum a fost concursul?
B.J.H.:
Miss Universe România 2011 a fost organizat săptămâna trecută. Miercuri a avut loc semifinala care a constat într-un casting la care au participat 95 de fete din toată ţara. Eram machiate, coafate, după care am făcut o defilare în costum de baie, iar apoi am avut un mic interviu cu un juriu, am extras o întrebare la care am răspuns şi apoi mi-au mai adresat câteva întrebări. După acest casting s-au ales cele 20 de finaliste. A urmat apoi un cantonament de trei zile. Joi am avut o şedinţă foto, iar vineri am avut un interviu cu un juriu, am defilat în faţa lor şi am răspuns din nou la întrebări. Marea finală a avut loc vineri seara, ocazie cu care au fost anunţate câştigătoarele.
Rep.: La ce întrebări a trebuit să răspunzi?
B.J.H.:
În semifinală am extras o întrebare de genul „Dacă ai putea să te întorci în trecut, ce ai schimba în viaţa ta?”, iar în finală întrebarea la care am răspuns a fost „Care credeţi că este esenţa feminităţii?”
Rep.: Şi cum ai răspuns la întrebări?
B.J.H.:
Am răspuns că esenţa feminităţii constă în acuraleţea, eleganţa, graţia şi simplitatea unei femei, plusat de un zâmbet fermecător, o ţinută cât mai simplă dar avantajoasă, un comportament discret dar totuşi să scoată ceva interesant în evidenţă, să transmită ceva dar nu prin vulgaritate sau excese. Femeia trebuie să aibă ceva aparte. La întrebarea din semifinală a fost mai simplu de răspuns pentru că până acum toate experienţele prin care am trecut m-au învăţat şi mi-au fost de folos, motiv pentru care n-aş schimba nimic din trecutul meu. Singurul lucru pe care l-aş face dacă ar fi posibil, m-aş duce din clasa a noua la o şcoală de balet în Cluj Napoca, fiindcă fac balet de 17 ani şi dacă ar fi trebuit să continui în acest domeniu era bine să mă înscriu în clasa a noua la o şcoală de balet.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine participarea la Miss Universe România 2011?
B.J.H.:
Este o experienţă unică şi o realizare mare pentru mine pentru că locul doi la un asemenea concurs înseamnă foarte mult. Am învăţat foarte multe din această experienţă deoarece organizatorii ne-au transmis o viziune despre cum trebuie să fie o femeie care câştigă un asemenea concurs, iar încrederea în sine este esenţială. De asemenea, toate fetele care au obţinut premii vor avea posibilitatea de a semna un contract cu Miss Universe România, în urma căruia vom deveni imaginea Miss Universe România. Vom avea astfel posibilitatea de a participa la diverse campanii şi prezentări, vom avea susţinere în promovarea noastră, ceea ce e bine pentru evoluţia viitoare din domeniul modelingului.
Rep.: Colaborezi cu vreo agenţie?
B.J.H.:
Da, colaborez de aproape doi ani cu Agenţia Malio din Târgu-Mureş.
Rep.: Ai mai participat la alte competiţii de frumuseţe?
B.J.H.:
Da, am participat la mai multe competiţii, primul meu concurs la care am participat a fost Miss Word România 2010 unde am intrat în Top 10, după care am participat la Miss Universitas România 2010, pe care l-am câştigat. De asemenea, am mai participat la Miss Turism România 2010 unde am ocupat locul doi.
Rep.: Ce planuri de viitor ai?
B.J.H.:
Aş dori să continui cu modelingul, dar fără să neglijez şcoala pentru că îmi doresc să mă axez pe facultate şi pe studii. Bineînţeles, dacă voi avea posibilitatea de a reprezenta vreodată România la un concurs internaţional mi-ar plăcea să particip pentru că este o experienţă unică şi chiar dacă ar trebui să întrerup studiile un an, tot aş continua apoi facultatea. Ca un hobby, modelingul este ok, dar nu merită să renunţi la studii pentru el, trebuie să păstrezi un echilibru între modeling şi şcoală. După ce termin facultatea doresc să îmi deschid un cabinet nutriţionist, poate chiar ceva în domeniul frumuseţii, să aduc în România posibilităţi noi de remodelare corporală combinată cu sfaturi despre nutriţie.
Rep.: Arăţi foarte bine. Cum te menţii în formă?
B.J.H.:
Fac balet şi merg la sală. Am foarte mare grijă ce mănânc pentru că fiind un nutriţionist în devenire trebuie să dau un exemplu bun persoanelor de lângă mine. Încerc să menţin un echilibru între sport, actvitatea fizică şi nutriţie. Nu poţi să nu mănânci nimic sau numai să faci sport şi să mănânci prostii. Trebuie întotdeauna să existe un echilibru.
Rep.: Ce ar trebui să mănânce o femeie care vrea să fie frumoasă?
B.J.H.:
Ar trebui să renunţe la băuturile carbogazoase, la snacksuri, chipsuri, ciocolată. Ar trebui să mănânce foarte multe legume şi fructe şi de preferat carne de pui, iar seara să nu-şi încarce prea mult stomacul, iar de băut să bea apă plată, apă cu lămâie sau sucuri naturale.
Rep.: Ce pasiuni ai în timpul liber?
B.J.H.:
Îmi place să călătoresc vara, atât cu părinţii cât şi cu prietenii. În timpul săptămânii îmi plac ieşirile cu prietenii care mă relaxează şi mă fac să uit de stres.
Rep.: Există vreo persoană care te-a sprijinit să participi la concursurile de frumuseţe?
B.J.H.:
Da, părinţii mei mă sprijină de când am început şi sunt foarte mândri de mine. De asemenea, am un cerc de prieteni şi prietene care mă sprijină, îmi trimit mesaje de încurajare atunci când particip la un concurs. Când ştii că ai persoane care se gândesc la tine ai mai multă încredere şi pot spune că am părinţi şi prieteni care mă susţin, motiv pentru care ţin să le mulţumesc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE