Medicii specialişti acuzaţi că exagerează cu biletele de trimitere Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 43 Vizualizări

Medicii specialişti acuzaţi că exagerează cu biletele de trimitere

5-3_26.jpgMedicii de familie acuză medicii din ambulatoriu de specialitate  că solicită bilete de trimitere în exces pacienţilor, pentru diferite situaţii. Totodată, datorită numărului mare de pacienţi care se programează pentru aceste bilete de trimitere se aglomerează lista celor 20 de consultaţii zilnice impuse, motiv pentru care nu pot fi consultaţi mai mulţi pacienţi.
Peste 200 de medici de familie mureşeni au participat ieri, la întâlnirea ce a avut loc cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Mureş, pentru a le fi explicate noile schimbări şi pentru a-şi exprima doleanţele.
Conform noilor norme metodologice ale Contractului Cadru 2012, numărul de consultaţii la medicul de familie pentru care se vor putea elibera bilete de trimitere şi reţete gratuite şi compensate s-a redus la 20. Peste aceste număr nici un pacient, chiar dacă va plăti, nu va primi decât o consultaţie şi o reţetă simplă. „Medicii din ambulatoriu nu-şi finalizează actul medical, nu prescriu reţeta şi trimit pacienţii înapoi la noi şi au pretenţii aberante de la doilea, al treilea bilet de trimitere. La acest lucru nu se va mai putea apela de acum încolo, în condiţiile în care la noi sunt strict 20 de consultaţii decontate de Casă cu toate documentele necesare sau pe care le impun aceste 20 de consultaţii. Dincolo de care nu va mai fi nimic, decât sfaturi pe care le putem da fără nici un fel de restricţii”, a declarat dr. Ileana Mihăescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş.
Controale la medicii din ambulator
Potrivit conducerii CJAS Mureş, anul trecut medicii mureşeni au eliberat aproximativ 18 reţete pe zi. Avem medici de familie care au pe liste în jur de 2000 de asiguraţi şi au eliberat în medie 38 de reţete pe zi. Dar avem şi medici care au eliberat 3,5 reţete pe zi în medie. Date statistice arată că, dacă medicii de familie din judeţul Mureş ar avea în jur de 2200 de înscrişi pe listă atunci ar ieşi o medie de 10 reţete pe zi şi atunci ar încăpea pe listă şi cei care nu necesită reţete, ci numai consultaţie.  „Anul acesta vom face mult mai multe controale în cabinetele din ambulatoriu şi vom vedea şi cu prescrierea, vom analiza pentru ce se solicită bilete de trimitere şi prescripţiile eliberate. Pentru că noi ştim că medicii din ambulatoriu nu prea prescriu reţete, nici la externare nu prea vor să scrie reţete şi atunci dumneavoastră (n.r.-medicii de familie) sunteţi asaltaţi de pacienţi. Putem face să vedem ce se întâmplă în ambulatoriul de specialitate. Dacă nu reuşim să colaborăm, să încercăm să colaborăm să elibereze şi ei reţete pentru pacienţi. Vom face un calendar de întâlniri cu medicii din ambulatoriu ce va apărea pe site-ul nostru”, s-a adresat medicilor de familie dr. Valeria Acs, preşedinte –director general al CJAS Mureş.
Medicii de familie vor listă cu mai multe consultaţii
Medicii de familie au solicitat conducerii CJAS Mureş să solicite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să revină asupra deciziei de impunere în mod obligatoriu a doar 20 de consultaţii pe zi şi să se facă o diferenţiere a pacienţilor în funcţie de vârstă şi afecţiuni. „Noi suntem pentru asiguraţi. Bineînţeles că vom face aceste demersuri şi vă promit că mă voi duce personal la Casa Naţională să vedem ce se poate face. Eventual vom face şi un memoriu”, a conchis dr. Acs.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE