67 de comercianţi controlaţi, 53 cu abateri! Administratie
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 148 Vizualizări

67 de comercianţi controlaţi, 53 cu abateri!

Csomoss Miklos Gyorgy, comisar şef, Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Mureş

Protecţia consumatorilor: Controlul alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă

În perioada 26 noiembrie- 14 decembrie.2012, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş a desfăşurat acţiunea tematică de control privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă. Controlul a fost efectuat la 67 de operatori economci, din care 53 cu abateri şi a urmărit produsele: carne preambalată, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie şi produse de patisserie. Au fost verificate calitatea produselor şi modul de respectare a prevederilor legale privind informarea consumatorilor.

Produse expirate

La capitolul calitate au fost verificate aspectele: lipsă documente de provenienţă sau de însoţire a mărfii, starea ambalajelor; încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător; caracteristicile organoleptice prin verificare directă (aspect, miros şi gust, prezenţa corpurilor străine în conţinut, a petelor de mucegai şi a semnelor de alterare; încadrarea în cantitatea netă sau volumul net impuse sau declarate de producător; respectarea temperaturilor de păstrare şi expunere, impuse sau declarate. “S-au constatat abateri la 16 operatori economici, care comercializau: oase garf, costiţă, carne tocată, pulpe de pasăre refrigerate, ciocolată, fursecuri, cornuleţe cu nucă, batoane cu caşcaval, prăjituri asortate, cârnaţi olteneşti toate cu data durabilităţii minimale depăşită, salam expirat cu 5 zile şi tobă fără data limită de consum”, informează CJPC Mureş, prin comisar şef adjunct, dr. Csomoss Miklos Gyorgy.

Abateri prind informarea consumatorilor

S-au constatat abateri la 14 operatori economici, pentru modul de informare a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor existente la comercializare. Principalele deficienţe au fost: informaţiile incomplete, lipsa adresei producătorului, preambalare fără elemente de identificare si caracterizare: denumire producător cu adresă, stare termică şi fără specificaţia „a nu se recongela după decongelare” şi fără data durabilitatii minimale sau cu informaţii netraduse în limba română pe etichetă.

27 de operatori economic cu abateri la afişarea preţului

Pentru ne afişarea preţului, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă au fost depistate cele mai multe abateri. 27 de operatori economici nu specificau preţul pe unitatea de masură la produsele de patiserie preambalate, praline de ciocolată, dulciuri; au expus produse de cofetărie şi patiserie fără a avea afişat la loc vizibil pretul sau nu aveau afişat pretul pe kilogram la cozonaci.

Măsuri

“Acţiunea de control a dus la retragerea de la comercializare a produselor cu abateri în cantitate de 106 kg, în valoare de 1723 lei. De asemnea, s-au aplicat 14 amenzi în valoare de 21000 lei şi 39 avertismente”, a precizat dr. Csomoss Miklos Gyorgy.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE