Arta populară, adusă de familia Morar

După ce anul trecut, Iulia şi Ioan Morar au bifat prima prezenţă la Balul Însuraţilor, anul acesta cei doi au revenit la tradiţionalul eveniment organizat de familia deputatului Vasile Gliga, cu un stand bogat amenajat în casa ţărănească din cadrul balului. „Anul trecut a fost ceva extraordinar pentru noi, nu am mai văzut aşa ceva. Să vezi peste o mie de persoane îmbrăcate în costum popular e ceva deosebit. Am venit în acest an la acest bal cu costume populare, cu linguri de lemn, fluiere, cu tot felul de obiecte, calendare din lemn. Munca la aceste obiecte nu poate fi cuantificată. E multă muncă, mai ales cea de creaţie. După ce ai creat-o e relativ simplu, dacă ştii. Sunt multe obiecte care sunt unicat şi atunci fiecare obiect trebuie conceput. E multă muncă până să te apuci efectiv să-l faci. Mai greu e cu explicatul la oameni despre munca la aceste obiecte. Depinde şi de cultura omului, unde nu prea ai ce lucra, fiecare vine cu bagajul de cunoştinţe şi în momentul în care le vede îşi dă seama, sau nu,  de valoarea obiectului”, a povestit Ioan Morar, meşter popular din Cluj Napoca.

“Sper totuşi ca lumea să se trezească”

Ca orice meşter popular care se respectă, cei doi îşi trag seva din moştenirea bunicilor şi a părinţilor, o sevă care îşi caută în continuare un binemeritat loc în conştiinţa generaţiilor prezente. „Eu m-am născut în Cluj, dar bunicii mei sunt de la ţară, de lângă Cluj. Soţia s-a născut în Alba, din satul lui Horea. Am învăţat de la bunici o parte din ce ştiu. Am făcut Şcoala Populară de Artă, copil fiind nu mă jucam pe lângă bloc ci ciopleam sau făceam oale din lut. În copilărie mi-am umplut timpul cu această ocupaţie. Soţia a deprins acest meşteşug al cămăşilor de la părinţi şi bunici, mama soţiei coase şi acum. Bunica soţiei era specialistă la ţesături şi cusături. Dacă nu ar fi aceşti meşteri populari cum sunt cei veniţi la acest bal tradiţiile ar fi dispărut. Probabil ar fi apărut altele noi, care nu mai au nici o legătură cu ce avem lăsat de bunicii şi străbunicii noştri.Nici nu pot să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat. Sper totuşi ca lumea să se trezească, să se apropie de natură, de frumos. E uşor să vinzi lemnul pe picior la export şi nu te alegi cu nimic, când poţi să faci artă din lemn, şi să-l dai ca atare. Artă, nu ca şi materie primă”, a precizat Ioan Morar.