Un articol varză

Sunt nevoit să aduc câteva corecturi necesare unui articol despre varza roşie. Menţionez de la bun început că acest gest este determinat în mod strict de raspunderea pe care simt că o am pentru naturism, pentru publicaţiile care încurajează acest curent şi în mod evident pentru cititorii lor.  Nu intenţionez în acest fel să aduc vreun prejudiciu cuiva. Cred însă cu tărie că orice mijloc media care publică materiale despre sănătate are nevoie un consultant.  În mod ideal ar fi bine ca o persoană care vorbeşte despre sănătate să cunoască acest domeniu din practică şi nu doar din teorie, care azi înseamnă de fapt doar lecturi şi compilaţii ale unor materiale din spaţiul virtual.  Să trecem la subiect.

Aflăm dintru început că : „Originile verzei rosii sunt o enigmă totală pentru istorici”-Formula As, nr. 1092, pag. 8. În mod evident originile verzei roşii sunt o enigmă pentru semnatarul articolului,  ziaristul şi omul de afaceri Ilie-Tudor Telembici. Internetul este plin de lucruri bune, dar şi de informatii eronate. Aşa că recursul la carte şi bibliotecă este singura soluţie de păstrare a normalitaţii. Pentru Prof. Dr. Constantin Pârvu, biolog, autor al unei enciclopedii a plantelor din flora Romaniei, laureat al Academiei Române, nominalizat în 1997 în Anglia printre primii 500 de oameni de ştiinţă din lume, originile verzei roşii nu sunt o enigmă. Cităm: „a fost cunoscută şi luată în cultură odată cu varza albă, încă de la sfârşitul Epocii de Piatra”.

Discuţie: trebuie să recunoaştem cu toţii rolul fundamental al săptămânalului Formula As pentru promovarea naturismului. Această revistă atât de iubită de români, născută prin munca titanică a Doamnei Sânziana Pop, este un adevărat port-drapel al medicinei alternative. Este cu siguranţă ziarul cel mai citit de către oamenii suferinzi, şi în care foarte mulţi bolnavi îşi pun nădejdea. Tocmai de aceea această publicaţie trebuie să facă un efort ca să nu dezamăgească. Întregul conţinut al revistei creditează paginile de naturism. Articolele scrise de Ion Longin Popescu sau Bogdan Lupescu, ca să dau doar două exemple, surprind şi emoţionează prin verticalitate şi efortul de documentare. Din păcate însă de prea multe ori paginile de sănătate aduc o atingere severă credibilităţii restului de conţinut. Articole de genul: ”Remedii naturale cu Celule stem” sau „SELENIUL ORGANIC antidotul cancerului”, indigeste pentru profesionişti, dar şi pentru un cititor avizat, trezesc nedumerire şi neîncredere. Şi cum să nu fie aşa când nici măcar o biată legumă nu este tratată în mod serios. Haideţi să revenim şi să mergem mai departe: astfel autorul ne mai informează că: „existenţa ei (adică a verzei roşii, n. n.) fiind consemnată abia în secolul al XVI-lea, într-o scriere descoperită în Anglia”. Prima menţiune ştiintifică despre varză aşa cum o cunoaştem noi azi, varza de căpăţână, apare cu adevărat în secolul al XVI-lea, în tratatul botanic „De natura stirpium”. Dar lucrarea aparţine naturalistului francez Jean Ruel. Întradevăr în sec. al XVI-lea varza ajunge în Anglia, dar importată din Olanda de catre Sir Anthony Ashley, şi nu „descoperită”. În memoria acestui fapt un monument îl infăţişează pe Sir Ashley cu o varză la picioare.

În ceea ce priveşte gradul de utilizare şi cunoastere a verzei roşii în Anglia, care potrivit celor scrise în articolul pe care îl comentăm, ar trebui sa fie un fel de ţară de origine a acestei legume, menţionăm un site, credem noi autorizat, anume www.bbc.co.uk, care ne relatează urmatoarele: „Red cabbage. These cabbages tend to be more popularly grown in the rest of Europe than in gardening plots in Britain. We do, however, buy it pickled in jars an also see them displayed in supermarkets”. Traducerea ar suna cam aşa: „Varza roşie. Aceasta varză este mai răspândită în Europa decât în gradinile din Britania. O cumparam totuşi ca murătură în borcane şi o vedem expusă în supermarket-uri”. Banuiesc ca e clar.

Apoi aflăm că: „vitamina A, necesară pentru vedere şi sistemul nervos, este de 10 ori mai abundentă în varza roşie decât în cea albă”.

Discuţie: vitamina A, adică retinolul, este prezent doar în produsele de origine animală, galbenuş de ou, unt, branză, lapte. Pe langă retinol şi celelalte doua forme active, retinalul (o aldehidă) şi acidul retinoic, mai sunt şi trei carotenoizi care pot fi transformaţi în retinol şi sunt în felul acesta provitamina „A”. Ei sunt cunoscuţi ca şi α-caroten, β-caroten şi γ-caroten. Se găsesc atât în produse de origine animală cât şi în produse de origine vegetală. Lucrarile pe care le-am consultat  au descris cifre aparent contradictorii, motiv pentru care am apelat la o sursă care poate fi consultată de toată lumea şi care să fie credibilă, anume: USDA (United States Department of Agriculture), care creditează varza albă cu echivatent de vitamina „A” la 100 de grame în stare proaspată în cantitate de 5μg. Iar varza roşie cu 56 μg. Ce înseamnă însă aceste 56 μg faţă de necesarul zilnic ? 4% ! În fapt nu recomandă nimeni varză roşie pentru corecţia unei avitaminoze „A”.

Pe de altă parte aflăm din acest articol că varza roşie ar avea de 8 ori mai multă vitamină „C” decât varza albă. Afirmaţia este gresită. Toate sursele creditează varza roşie cu ceva mai multă vitamina „C”, dar maximul găsit de mine a fost de 57 mg, pentru 100 de grame de produs proaspăt, iar minimul aflat pentru varza albă a fost de 36 mg. Deci s-ar putea spune că în varza roşie se afla în cel mai bun caz, cu 50% mai multă vitamina „C” decât în varza albă.

La fel se face afirmaţia gresită că varza roşie „este de câteva ori mai bogată în vitamina C decât portocalele”. Pentru 100 g de portoclale în stare proaspată, toate varietăţile (evident o medie), USDA  ne da valoarea de 53,2 mg vitamina „C”. Deci varza roşie este comparabilă cu portocalele din acest punct de vedere.

Discutie: este important de înţeles pentru toţi cei interesaţi de sănătatea lor, de naturism, de modul în care anumite analize şi cifre sunt prezentate, că valorile absolute sunt una şi cele comparative, sunt cu totul altceva. Pentru asta o să folosesc un exemplu simplu. Să zicem că într-o ladă sunt 30 (treizeci) de mere, 20 (douazeci) de pere şi 10 (zece) gutui. Acestea sunt valori absolute. Putem spune că avem comparativ, de 3 (trei) ori mai multe mere decât gutui şi de 2 (doua) ori mai multe mere decât gutui.  Acum dacă luam din ladă 9 (noua) gutui o să avem urmatoarele cifre absolute: 30 de mere, 20 de pere şi 1 (una) gutuie. Dar în cifre şi apreciere comparativă avem acum o schimbare dramatică: sunt de 30 de ori mai multe mere decât gutui ! Şi sunt de 20 de ori mai multe pere decât gutui ! Extraordinar, nu ? Dar până la urmă sunt la fel de multe mere şi pere… Astfel de exprimari încâlcite pentru oamenii care nu au avut o minima experienţă cu statistica pot induce în eroare şi pot conduce la concluzii eronate, sau exagerate. Expresii de genul: „de 10 ori mai mult”, sau „de 8 ori mai mult”, până la urmă pot să nu însemne mai nimic în valoare absolută.

Apoi sunt prezentate o serie întreagă de prescrieri în care varza roşie este recomandată, de la constipaţie la cancer. Nu o să mă opresc asupra lor pentru că toate sunt recomandari care vin din partea unei persoane aflată în afara practicii medicale.

Găsesc însă absolut necesar şi util pentru Dvs. să vă vorbesc despre precauţii şi contraindicaţii. Autorul articolului postulează că: ”Toate studiile făcute până în prezent arată că efectele adverse ale tratamentului cu varză, fie ea alba sau roşie, sunt foarte rare şi reduse ca intensitate”. O să va rog să-mi permiteţi o mică digresiune. Articolele care apar mai nou sunt garnisite până la refuz cu sintagma magică „studiile ştiinţifice”, chemată în acele rânduri ca să umple golurile unei neştiinţe şi nesiguranţe, şi să dea textului mai multă greutate. Mai exact să vândă ceva. Un articol, o idee, un produs. Ori pot să vă garantez că sunt foarte puţin licenţiaţi care au citit vreodată de la cap la coadă un studiu ştiintific, indiferent de subiect. Cu atât mai puţin pot să cred că un om care se află în afara practicii medicale a citit „toate studiile” referitoare la implicaţiile consumului de varza roşie în sănătate, şi mai mult că poate pricepe ceva dintr-un studiu  care presupune cunoştiinţe interdisciplinare. Dovadă greşelile majore în alcătuirea unui banal articol despre o legumă.

Vă mai aduceţi aminte de cura de slăbire cu supă de varză ? Ei bine practica medicală românească s-a îmbogăţit cu o cazuistică noua, graţie acestei reclame. Cunosc acest lucru din lumea medicală. Sunt  implicat în acest domeniu ca administrator al unei firme de suplimente alimentare. Nenumărate presoane ni se adresează cu fel şi fel de întrebări despre naturism şi jungla de terapeuţi şi produse care s-a dezvoltat în ultimii 10 ani. Ei bine persoanele cele mai silitoare, care au respectat ad literam indicaţiile de a consuma zilnic varză şi supă de varză, etc., au avut parte de disfuncţii tiroidiene. Aceste disfuncţii survin ca urmare a blocarii disponibilităţii iodului prin aportul de substanţe cu efect goitrogen aflaţi în varză. Situaţia este menţionată şi în bio-fito-chimie, a se vedea lucrările Doamnei Prof. Dr. Istudor şi într-o lucrare monumentală, The Encyclopaedia of Healing Foods. Am încercat să sintetizez pentru Dvs. de prin dicţionarele de chimie şi enciclopediile de substanţe naturale pe care le-am avut la îndemană, o explicaţie care să satisfacă şi specialistul în agricultură, şi medicul şi chimistul şi omul de rand:

Goitrogeni – termenul este un neologism şi este utilizat în biochimie, necuprins în dicţionarele vechi de neologisme, şi care la origine, în limba engleză „goiter” şi „goitre” desemnează: „guşă” şi „strumă”. Termenul de strumă este un termen medical, lat. struma = guşa. Mai mult medicina anglo-saxonă recunoaşte afecţiunea de guşă datorată consumului exagerat de varză şi o numeşte: „goiter cabbage”. Această problemă de patologie a determinat o  sintagmă medicală care s-ar putea traduce la noi prin „guşă de (la) varză”. Termenul de goitrogeni desemnează compuși antitiroidici; inhibitori ai peroxidazei iodurilor (activarea iodurilor; H₂O₂ + 2J^– + 2H⁺ → 2^xJ^x + 2H₂O), care realizează iodurarea resturilor de tirozină și cuplarea resturilor de monoiodtirozină și diiodotirozină în forme activate ale tiroxinei, T₃ și T₄, care amplifică consumul mitocondrail de oxigen și efectul calorigenic. Sintezele de ARN și de proteine în doze exagerate acționează catabolic, determinând un bilanț negativ al azotului și mobilizarea depozitelor de grăsime. Concentrațiile micșorate de T₃ și de T₄ din plasmă stimulează punerea în libertate de tirotropină din pituitara anterioară, având drept rezultat hipertrofierea compensatorie a glandei tiroide, proces non-inflamator și lipsit de malignanță, denumit ”gușă”. Goitrogeni naturali sunt 2-tiouracilul, tioureea, sulfaguanidina, propiltioureea, 2-mercaptoimidazolul, 5-vinil-2-tiooxazolidona (din Cruciferae / Brassicaceae, Capparidaceae și Resedaceae); sinalbina, sinigrina, sinapina, etc. și aliltioureea (muștar).

Acum rămâne la latitudinea Dvs. să consumaţi varză zilnic, sau nu.

O sa închei cu o dojană ce-i este adresată strict autorului, prin versurile lui Nichita Stănescu, care spune aşa: „Dacă nu eşti în stare să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine !”

Gabriel-Silviu Aoşan, licenţiat în ştiinţe agricole